Drumul asfaltat pe lângă Lacul Bolboci din Bucegi, blocat cu bucăţi de stânci pentru a opri accesul turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plin sezon de vacanţă şi în weeekend, drumul asfaltat care duce spre inima Bucegilor şi ocoleşte prin dreapta Lacul Bolboci a fost blocat cu bolovani. Hotelierii din zonă au postat fotografii cu stâncile bine aşezate pe drum, pentru ca nimeni să nu mai poată trece. Tronsonul este intens circulat de cei care merg pe Platoul Padina sau vor să urce la Babele şi Sfinx cu telecabina.

Tronsonul blocat cu bolovani era tranzitat atât de turiştii care circulau pe DJ 713 (cunoscut ca Transbucegi), cât şi pe DJ 714 (Pe la Sanatoriul Moroeni).

„Vineri, 31 august 2018, turiştii care s-au aventurat totuşi pe munte au avut neplăcuta surpriză ca, în zona Bolboci, să găsească drumul blocat cu bolovani. La fel şi la celălalt capăt! De ce, nimeni nu ştie!”, au scris reprezentanţii Asociaţiei Turistice Padina - Peştera, pe Facebook.

Se pare că drumul a fost blocat în acest fel de firma care a efectuat, săptămâna trecută, lucrări de reparaţie pe tronsonul care ocoleşte pe dreapta Lacul Bolboci, de teama ca peticeala să nu fie afectată de maşinile turiştilor.

„Asta mai lipsea! După ce că vii pe drumul <<oaselor>> mai trebuie să treci şi prin valea <<plangerii>>! Halal vacanţă dacă ai făcut acolo rezervare! Maşina praf, nervi la pământ, telecabina nefuncţională etc.! Vacanţă ratată fraţilor, eu aşa am simţit”, a scris Florin Răceanu, pe Facebook.

„Doar în Familia Flinstones, în epoca de piatră, se mai bloca drumul cu bolovani”, scrie şi Nikoleta Dinu.

Acest lucru se întâmplă exact în perioada în care DJ 713 pe ruta Cota 1000 - Dichiu - Zănoaga, cunoscut şi sub numele de Transbucegi, este închis pentru realizarea ultimelor lucrări înainte de a fi receptat: refacerea podeţelor de traversare, asfaltare şi apărări de mal. 

Practic, singura variantă accesibilă turiştilor care vor să urce la munte este, în acest moment, DJ 714, tronsonul porneşte din satul Glod, comuna Moroeni, continuă pe la Sanatoriul Moroeni şi merge pe partea stângă a Lacului Bucegi. Problema este că drumul nu este asfaltat şi este plin de gropi.

Şi Transbucegi este închis în această perioadă

După 8 ani în care nu s-a intervenit decât asupra alunecărilor de teren şi a craterelor apărute, precum şi la apărările de mal, muncitorii lucrează acum la turnarea ultimului strat de asfalt.
 

An de an Transbucegi a fost închis în lunile de iarnă-primăvară din cauza pericolului la care erau expuşi şoferii, drumul fiind acoperit cu gheaţă şi extrem de îngust, pe alocuri. 

Chiar dacă era închis pe hârtie, se circula fără nicio reţinere, iar şoferii care traversau Bucegii şi se duceau la Sfinx şi Babe, la 2.000 de metri altitudine, mergeau pe proprie răspundere. Proiectul de infrastructură a demarat în septembrie 2010, prin colaborarea judeţelor Dâmboviţa şi Prahova, cu termen iniţial de finalizare 3 ani. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”