Două arme de vânătoare cu alice şi şapte cartuşe, confiscate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două arme de vânătoare cu alice şi şapte cartuşe, confiscate de poliţişti

Poliţiştii atrag atenţia deţinătorilor legali de arme letale şi neletale supuse autorizării cu privire la obligativitatea prelungirii valabilităţii permisului de armă, înainte de expirarea acesteia.

„La data de 22 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 50 de ani, din localitatea Ludeşti, pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta nu a depus armele la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea valabilităţii permisului de armă. De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, două arme de vânătoare cu alice şi şapte cartuşe”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Totodată, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Investigaţii Criminale Pucioasa şi cei de la ordine publică au depistat un bărbat din Bucureşti, ce deţinea în reşedinţa sa din oraşul Pucioasa un pistol cu gaze, cu 22 de cartuşe şi o puşcă cu aer comprimat. 

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că valabilitatea permisului de armă era expirată. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar armele au fost ridicate în vederea confiscării”, mai arată oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort