DEZOLANT: Se dărâmă statuile din centrul Târgoviştei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În piaţa din faţa Prefecturii şi Consiliului Judeţean Dâmboviţa, două obiective îi atrag pe târgovişteni: fântâna muzicală şi statuia lui Mircea cel Bătrân.

Din păcate, deşi ne apropiem cu paşi repezi de jumătatea primăverii, acestea sunt lăsate de izbelişte. Gunoaiele au năpădit fântâna arteziană, iar soclul statuii marelui domnitor se dărâmă sub ochii conducătorilor judeţului şi nimeni nu i-a măsuri.

„Suntem de râsul lumii. Până n-o cădea marmura pe una dintre maşinile luxoase care sunt parcate la umbra voievodului, nu se va sesiza nimeni”, crede un tânăr târgoviştean.

Procedura legală întârzie reparaţiile


Dacă traversăm Parcul Mitropoliei, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, altă statuie, aceeaşi problemă. Zilnic, se desprind bucăţi de marmură de pe soclul lui Mihai Viteazul. Au început bunicii să nu-şi mai lase nepoţeii să se apropie de monument, de teamă să nu le pice tencuiala în cap.

„Se dărâmă încă de anul trecut. Autorităţile noastre, în loc să ia măsuri, au lăsat molozul şi marmura la bază, aşa, ca pe un semn al nepăsării probabil”, spune o femeie venită cu nepoţica la plimbare.

Câţiva zeci de metri mai spre Primăria Târgovişte, chiar în părculeţul din faţa administraţiei locale, grupul statuar „Constantin Brâncoveanu şi fiii” se prezintă la fel de jalnic.

Gabriel Boriga, primarul municipiului Târgovişte, ne-a declarat că situaţia se va remedia în cel mai scurt timp. „Fiind vorba despre monumente, nu este simplu să te apuci de reparaţii. Trebuie să obţinem mai întâi autorizaţiile necesare. Vă promit însă că, până mâine, bucăţile de marmură cazute şi mizeria din jurul statuilor vor dispărea”, spune edilul.

Ultima oră:


După prânz, în jurul statuilor din centrul Târgoviştei era deja curat, semn că primarul Gabriel Boriga s-a ţinut de cuvânt şi i-a pus în mişcare pe oamenii din subordine. Aşteptăm acum cu interes să fie refăcute şi soclurile, că până la urmă sunt dovada cât de mult ne iubim înaintaşii.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare