Dâmboviţa: Peste 600 de elevi la ECOlimpiadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul educational ECOlimpiada elevilor se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv

Proiectul educational ECOlimpiada elevilor se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv, în şcolile din Romania, cu sprijinul Ministerului Educaţiei. Noua ediţie pune la încercare cunoştinţele despre reciclare a peste 645 de elevi de clasa a III-a din judeţul Dâmboviţa.

Astfel, în următoarea perioadă, elevii participanţi vor parcurge o serie de lecţii educative despre protecţia mediului înconjurator - în timp ce, în a doua etapă a programului, îşi vor testa cunoştinţele într-un concurs de lucrări scrise. Aceste compuneri vor fi notate de către învăţătorii de la clasă, care vor nominaliza cea mai bună lucrare în etapa finală a competiţiei ce se va desfăşura, în perioada 20 aprilie – 10 mai. 

La final, elevii care au redactat cele mai reuşite lucrări, alături de cadrele didactice implicate, vor fi premiaţi.

Mai multe pentru tine:
S-a schimbat puterea în Formula 1: Lando Norris (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Mexicului și e noul lider mondial
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Prognoza meteo luni, 27 octombrie. Ploi în mai multe regiuni și maxime de până la 17 grade
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv