Dâmboviţa: Două proiecte majore vor fi finalizate anul acesta. Este vorba de Palatul de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Cj Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, dă asigurări că anul 2015 va fi un an al tăierilor de panglici. Ţuţuianu spune că 15 proiecte cu fonduri europene vor fi finalizate anul acesta. Dintre toate, cel mai importat este proiectul de reabilitare a Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, care ar putea fi terminat cel târziu în luna noiembrie.

"Judeţul Dâmboviţa va absorbi integral fondurile europene care îi sunt puse la dispoziţie. Nu am acum o valoare totală a fondurilor, dar ştiu că mai trebuie să luăm 69 de milioane de lei anul acesta, din care cea mai mare parte pe proiectele cu registrul agricol şi Palatul de la Potlogi", a spus Ţuţuianu.

Acesta  adăugat că cel mai târziu în luna mai va fi finalizat şi proiectul de la Peştera Ialomiţei. 

Autorităţile din Dâmboviţa vor cu orice chip să atragă cât mai mulţi turişti în zona muntoasă a Bucegilor. Pentru asta au început reabilitarea şi modernizare a Peşterei Ialomiţa. Până acum, au fost montate aproximativ 60 de pasarele, scări noi, pavaje pentru intrare, s-a finisat platforma pentru drumul de acces şi s-au început procedurile legale de achiziţii pentru dotările pentru peşteră.

Proiectul are o valoare totală de 6.415.828, 68 lei, din care 4.665.725,12 lei – finanţare nerambursabilă de la Fondul European de Dezvoltare Regională şi buget naţional, iar 517.413,88 lei – finanţare din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa. 

Palatul Brâncovenesc va fi reabilitat cu peste 21 de milioane de lei

Contractul de execuţie pentru proiectul „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe, din zona Ansamblului brâncovenesc Potlogi”, a fost semnat, vineri. Valoarea contractului este de peste 21 de milioane de lei.

Istoricul Palatului

Restaurarea, sau mai precis reconstrucţia Palatului Potlogi a fost înfaptuita in anii '50, urmând modelele brâncoveneşti dezvoltate în cursul restaurării Palatului Mogoşoaia, care datorită puţinelor date ramase din perioada lui Brâncoveanu, apelau mai mult la imaginaţie decât la modele originale. 

Stilul neoromânesc in arhitectură, ce s-a manifestat in perioada modernă, intre sfârsitul sec. 19 si instaurarea comunismului, este bazat pe o multitudine de surse din cadrul regiunilor româneşti, cea mai importantă reprezentare având-o bisericile şi palatele construite în Ţara Româneasca, în perioada centrată pe domnia voievodului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) al Ţării Româneşti. Arhitectura creată de-a lungul acelei ere este denumită de obicei “brâncovenească” (alţi termeni mai sunt “muntenească” sau “renaştere românească”), fiind un amestec cu totul particular şi elaborat de motive tipice sudului României cu detalii de inspiraţie islamic-otomană, împreună cu elemente renascentiste şi baroce. Din păcate nu multe din aceste extraordinare edificii mai există, fiind distruse sau deteriorate de războaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundaţii sau incendii devastatoare. De asemenea o importantă parte a edificiilor rămase a avut in timpul ultimilelor trei secole arhitectura alterată.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani