Cum i-a înfricoşat domnitorul Şerban Cantacuzino pe turci. Povestea oastei formate din 40.000 de români şi bulgari
0Şerban Cantacuzino a fost domnul Ţării Româneşti între 1678 şi 1688. Era membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino.
A luptat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683, dar s-a aliat cu creştinii pentru a obţine Ţara Românească. Habsburgii i-au promis, chiar, tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de păgâni.
Oaste impresionantă strânsă de domnitorul Şerban
Anton Mari del Chiaro, secretarul italian al Constantin Brâncoveanu, poveteşte în scrierile sale că domnitorul Şerban Cantacuzino “găsi ţara în ordine, şi din învăţămintele culese din cele văzute, atât de la turci cit şi de la nemţi, se hotărî de a pune-în aplicare grandiosul său plan politic. Strânse pe cheltuiala sa vreo 40.000 sârbi şi bulgari, viteji şi războinici, cari, cu toată supuşenia turcească, făceau deseori atacuri contra lor. Îi ţinea afară de ţară, gata la primul semnal”.
Cum obţine tronul Valahiei
Cu ajutorul protectorilor săi puternici, susţinut şi de multe pungi de bani, Şerban obţine tronul Valahiei şi mazilirea lui Duca Vodă. “I se încredinţă deci insignele domniei şi luându-şi rămas bun de la Vizir, binefăcătorul său, acesta se retrase în camera unde era şi Sultanul, care privind de la fereastră cu câtă abilitate încălecase Şerban, cu toată statura sa masivă, atrase atenţia Vizirului cu aceste cuvinte de admiraţie: Cantacuzin Şerban-Oglu, adică Cantacuzino e fiul diavolului, nume ce-a rămas, la turci, până azi, acestei familii”, scrie del Chiaro.
Şerban era drept,îndrăzneţ în hotărâri şi nemilos la neexecutarea ordinelor. Pe cât de sever cu cei vinovaţi, pe atât de mărinimos era cu cei vrednici. Prin virtuile sale şi-a asigurat credinţa voierilor
În timpul asediului Vienei, deşi lupta alături de turci, în fruntea unui corp de 7000 de valahi, „tunurile sale nu-şi trimeteau ghiulelele în lagărul creştin, iar activitatea sa militară contra nemţilor, ştia s-o neutralizeze”.
Plan grandios
Italianul notează că domnitorul îi juca pe degete pe turci, având pregătită, în caz de atac otoman, o oaste de 40.000 de războinici.
“Întors din război, Şerban Cantacuzino găsi ţara în ordine, şi din învăţămintele culese din cele văzute, atât de la turci cit şi de la nemţi, se hotărî de a pune-în aplicare grandiosul său plan politic. Strânse pe cheltuiala sa vre-o 40.000 sârbi şi bulgari, viteji şi războinici, cari, cu toată supuşenia turcească, făceau deseori atacuri contra lor. Îi ţinea afară de ţară, gata la primul semnal. Pentru întreţinerea acestei armate, Şerban, ca să nu puie noi biruri pe ţară, recurse la următorul mijloc tributul se trimetea Porţii escortat de soldaţi de ai ţării până la Dunăre, de unde se întorceau cu chitanţă de primire din partea turcilor însărcinaţi să ducă tributul până la locul destinat. În drum spre Adrianopol, haiducii sârbi plătiţi de Şerban atacau convoiul, şi-l prădau de pungile cu bani. Repetându-se acest sistem, turcii ameninţau pe Şerban, dar acesta răspundea răspicat, că orice s-ar întâmpla pe teritoriul turcesc priveşte numai Poarta Otomană”.
Conform unei informaţii prezente doar la Del Chiaro, preluată ulterior de Dimitrie Cantemir, Şerban ar fi „spurcat” patul lui Duca Vodă, motiv pentru care s-a refugiat la Ţarigrad, unde a cumpărat domnia Ţării Româneşti. Şerban a fost ridicat în scaun în 1678, şi a intrat în Bucureşti la 6 ianuarie 1679. A murit otrăvit.