Vocea României, ediţia 5. Chirilă a criticat trupele de coveruri şi l-a supărat pe Moga. Solista Mandinga a trecut mai departe VIDEO
0Schimbul de replici ironice dintre Tudor Chirilă şi Marius Moga, dar şi comentariile critice făcute de solistul Vama la adresa soliştilor de coveruri au marcat cea de-a cincea ediţie a show-ului Vocea României.
Vocea României: cele mai importante momente
Ioana Ignat, în vârstă de 18 ani, a mai participat la Vocea României, însă nu a reuşit să treacă de etapa audiţiilor pe nevăzute. Concurenta a povestit că provine dintr-o familie numeroasă, mai are trei surori şi un frate, toţi membrii fiind pasionaţi de muzică şi pictură. Ioana a început să cânte de la 11 ani, iar mai târziu a compus muzică pe versurile lui Mihai Eminescu. Pe scena de la Vocea României a interpretat „Bird Set Free“, iar primul care s-a întors a fost Smiley, urmat şi de ceilalţi trei antrenori – Loredana, Tudor Chirilă şi Marius Moga. „Bine de tot!“, a exclamat Smiley.
Ioana a mărturisit că în urmă cu doi ani, când nu a reuşit să întoarcă niciun scaun, şi-ar fi dorit să meargă în echipa lui Marius Moga, şi se pare că nu şi-a schimbat opţiunea. „Vezi ce înseamnă să refuzi pe cineva la momentul potrivit?“, a întrebat Smiley în glumă. „Ar fi mai mişto dacă aceşti concurenţi şi-ar alege antrenorul în urma a ceea ce spunem noi şi nu pe baza unor preconcepţii“, a comentat şi Tudor Chirilă
„Eu zic că doi ani de dedicare pentru un scop nu cred că e aşa mult, dacă asta îţi doreşti pentru toată viaţa, dacă e o chestie de-o vară şi îţi doreşti să apari la televizor doar că să-ţi crească puţin cota în cartier, atunci da, s-ar putea să renunţi după primul eşec. Dar dacă îţi doreşti să trăieşti din asta şi să faci oamenii fericiţi că te văd pe scenă, atunci doi ani e o perioadă perfectă“, a declarat Marius Moga.
Vocea Romaniei - sezonul 6: Ioana Ignat - Bird Set Free pe vocearomaniei.protv.ro
Eduard Santha (28 de ani) a urmat cursuri de gastronomie în Londra, însă a hotărât să revină în România şi a deschis la Oradea „un fast food sănătos“, pe bază de peşte şi fructe de mare. „Prima mea mare dragoste este muzica, aşa că am hotărât să-mi iau un an sabatic şi să mă dedic acestui lucru. Mi-a trebuit destul de multă vreme să prind curaj şi să apar la televizor, dar ştiu că e un start foarte bun pentru un artist ca mine, care nu a crescut în lumea muzicienilor. Eu nu am venit la Vocea României să fiu un obscur, am venit la Vocea României să fiu mare“, a explicat concurentul.
Acesta a ales piesa „I’m Sexy and I Know It“, iar interpretarea lui a impresionat-o pe Loredana. „Cred în vocea lui, în şarmul lui şi în prezenţa lui. Are o carismă şi sigur va trece ecranul“, a comentat Loredana decizia de a se întoarce.
Vocea Romaniei - sezonul 6: Eduard Santha - Sexy and I Know It pe vocearomaniei.protv.ro
Zinaida Cojocaru, 18 ani, cântă la o biserică şi spune că personalitatea i-a fost conturată de credinţă. „Încerc să fac ceea ce mă învaţă Biblia şi să le fac bine celor din jur, dar în acelaşi timp nu vreau să exagerez cu acest lucru“, a declarat Zinaida, care urmează să se căsătorească. Tânăra a cântat „Dream a Little Dream Of Me“ şi i-a convins pe Smiley şi pe Tudor Chirilă să re întoarcă.
„Ne-ai uns pe suflete, pe urechi, a fost o interpretare pe care o aşteptam de atâta vreme. Pe noi ne-ai fermecat. Ai o voce atât de caldă şi de frumoasă, e ca un pasament, te-aş asculta încontiuu şi mi-ar plăcea să te aud mai mult“, i-a spus Smiley.
„Mie îmi place să lucrez mai constrâns şi mai organizat, eu încerc să-l constrâng pe concurent într-o direcţie care i se potriveşte. Timpul este foarte scurt şi nu se pot face prea multe schimbări, aşa că vocea trebuie pusă într-un context potrivit. Eu vreau să cred despre mine că pot face chestia asta şi că te merit mai mult decât domnul (Smiley – n.red.)“, a explicat Tudor Chirilă. „Bine, nu trăim într-o meritocraţie, din păcate“, a comentat şi Smiley, replica lui Tudor fiind: „Ciudat, venind de la tine.“ În cele din urmă tânăra l-a ales pe Smiley.
„Smiley are o notorietate mai mare decât mine în anumite zone şi cred că mulţi aleg şi pe baza notorietăţii. Toţi avem o strategie şi o tehnică pe care mizăm. Loredana mizează pe tehnica ei şi pe ce a descoperit, pe unica metodă care te poate ajuta în viaţă; Smiley lucrează liber; eu sunt cu actul I, actul II, actul III; Moga e şi el cu ale lui, asta e“, s-a consolat Chirilă.
Vocea Romaniei - sezonul 6: Zinaida Cojocaru - Dream a Little Dream of Me pe vocearomaniei.protv.ro
Robert Botezan (19 ani) a interpretat într-o manieră inedită piesa „I Know I’m Not The Only One“, făcându-i pe toţi membrii juriului să-l dorească în echipă, dar de departe Chirilă a fost cel mai încântat, fluierând, aplaudând şi încurajând publicul să-şi arate aprecierea pentru concurrent.
„Este una dintre interpretările care a transformat piesa asta dintr-un cover într-un cântec nou. Mi-a mers la inimă şi îţi spun că în premieră mi s-a întâmplat să-mi doresc să nu greşeşti, chiar dacă nu eşti în echipa mea. Mi-ar plăcea să mergem împreună, la Vocea României, într-o călătorie până la capăt“, i-a spus Tudor Chirilă.
„Eşti un fenomen, ai o mie de voci într-una singură, m-ai trecut prin toate stările, nu mai ştiam unde şi încotro să fiu atentă. Mă inspiri, eşti fenomenal“, i-a transmis şi Loredana. „Spectaculoasă vocea“, a punctat şi Smiley, în timp ce Moga a precizat: „Având această abilitate de a îmbina mai multe emisii, pari uşor de pe altă planetă, ceea ce e bine, dar cred că cel mai mult şi cel mai mult nu trebuie să-i şochezi pe oameni cu zece emisii, ci să-i faci pe oameni să vadă că simţi în zece feluri. Pe asta m-aş concentra eu.“
Tudor Chirilă a simţit nevoia să intervină, spunându-i concurentului: „El încearcă să-ţi inducă subliminal că ai avea o mare problemă şi el ţi-o poate rezolva.“ În cele din urmă, Robert l-a ales pe Tudor Chirilă.
Vocea Romaniei - sezonul 6: Robert Botezan - I'm Not The Only One pe vocearomaniei.protv.ro
„E puţin ciudat, pentru că am început cu străinătatea şi acum îmi fac loc în România“, a declarat Andreea Ioncea, care a cântat „Changing“ şi a fost aleasă de Loredana. Concurenta a declarat că în trecut a avut colaborări care au ajuns în topurile internaţionale şi chiar a cântat pe aceeaşi scenă cu Marius Moga şi Morandi.
Dragoş Anghel (27 de ani) a delcarat că dacă ar câştiga marele premiu de la Vocea României ar investi banii în protejarea naturii. Tânărul a ales „It’s a Man World“ şi l-a cucerit pe Tudor Chirilă, căruia i-a plăcut foarte mult timbrul concurentului.
Vocea Romaniei - sezonul 6: Dragos Anghel - It's a Man's World pe vocearomaniei.protv.ro
Iulia Stoica (22 de ani) şi Aneea Opriş (25 de ani) sunt soliste în trupa de coveruri Rym şi s-au decis să-şi încerce norocul la Vocea României. Iulia a mai participat şi anul trecut, când, recunoaşte, a gafat, dar consideră că „pentru un artist apariţiile televizate nu sunt decât reclamă, publicitate“ şi susţine că trupa s-a bucurat de câteva evenimente în plus după participarea ei la Vocea României. „Asta mi s-a părut interesant. Sunt curioasă care va fi reacţia dacă una dintre soliste va trece mai departe“, a motivat Iulia participarea.
Niciun membru al juruiului nu a fost convins de momentul tinerei, iar când a precizat că are o trupă de coveruri, Tudor Chirilă a întrebat vădit deranjat: „Când o să se termine cu trupele de coveruri?“
„Fiecare trupă de coveruri este un cântec mai puţin sau o posibilitate. în loc ca oamenii să creeze, ei cântă coveruri. Cred că noi aici în scaunele astea ar trebui să taxăm mai des chestia asta. Mă deranjează că oamenii talentaţi, care nu sunt neapărat interpreţi, ci şi compozitori, aleg să trăiască într-o chestie confortabilă, cântând muzica altora, în loc să se chinuie să facă muzica lor, să aibă un minim de orgoliu de a fi creator. Şi cred că asta ar contribui foarte mult la dezvoltarea creativă a industriei muzicale româneşti. Ideea de a se cânta mai puţine coveruri şi de a se compune mai multă muzică“, a explicat pe larg Chirilă.
Nici colega ei, Aneea, nu a reuşit să treacă mai departe, iar Chirilă nu a ratat ocazia de a-i pune câteva întrebări. „Vă simţiţi bine în trupa de coveruri? E frumos să cântaţi melodiile altora? Nu vă speriaţi, nu sunt întrebări ofensive, încerc doar să-mi fac o idee despre piaţa de trupe de coveruri din România. Scrieţi şi cântece? Ce e mai frumos, să-ţi cânţi un cântec al tău sau să cânţi un cântec de-al lui Bono? Aveţi sentimentul, atunci când cântaţi un cântec de-al lui Bono şi lumea se bucură, că acel cântec devine puţin şi al dumneavoastră?“
„Încă o trupă de coveruri în plus e un atentat la creativitate şi compoziţie, şi eu cred că ţara asta are multe de spus la compoziţie şi are nevoie de creativitate. Ştiu că toată lumea trebuie să trăiască, să câştige bani şi să-şi găsească un drum în viaţă, şi ştiu că şi ăsta e un concurs în care se cântă coveruri, dar eu vreau să încurajez compozitorii“, a adăugat solistul Vama.
„Da, dar uneori poţi să compui şi să mori de foame, pentru că acele piese se poate să nu aibă succes“, a punctate Loredana.
„Nu ştiu cine are frustrarea faptului că se cântă coveruri în România, probabil artiştii care câştigă mai puţin din muzica lor decât trupele de coveruri care le cântă piesele. Am uitat să-i spunem lui Tudor că noi cântăm şi piese de-ale lui. Şi facem bani din asta. Probabil că e o frustrare sau a fost doar o înţepătură“, au comentat cele două soliste declaraţiile lui Tudor Chirilă.
„Câştigul imediat e confortabil, nu cred că dacă tu cânţi coveruri te poţi numi muzician, muzician te numeşti când scrii cântece. Poţi face coveruri în paralel. Există o foarte mare relaxare şi blazare la oamenii care cântă coveruri şi aia e. Dar cât poţi să faci chestia asta şi ce o să-ţi aducă? O nuntă, două, zece, dar după aia expiri şi ce o să faci, dacă tu vrei să faci meseria asta mai departe? Cred că e o proliferare şi o multiplicare a acestui fenomen în România destul de nefericit“, a mai spus actorul şi cântăreţul.
„Noi investim, pentru că până la urmă suntem autorii acestor cântece, se pierd nopţi în studiou pentru a putea naşte un cântec. Şi până la a-l creşte, la a-l face mare este un drum foarte sinuos, este o investiţie mare pe care artiştii din ziua de azi o susţin greu şi din greu, pentru că nu se mai vând discuri, muzica este pe gratis, pe internet, şi atunci unii iau totul de-a gata, fac bani din asta, iar alţii creează. Şi din punctual ăsta de vedere, într-adevăr, este puţin o balanţă care nu e egală“, a adăugat şi Loredana.
Radu Iaszberenyi (35 de ani) cântă într-o trupă de rock, „nu pentru urechile oricărui om, e ca o furtună ceea ce cântăm.“ „Nu am venit la Vocea României să demonstrez ceva cuiva, am venit aici strict pentru mine şi pentru formaţia mea“, a precizat Radu, care a cântat piesa „Crazy“ şi astfel a ajuns în echipa lui Marius Moga, singurul antrenor care s-a întors. „Vei fi în echipa lui Moga, îl vei ajuta să se maturizeze“, a glumit Chirilă. „Nu e nevoie, eu sunt bine aşa cum sunt“, a răspuns Moga.
„Eu nu ştiu câţi oameni care se cred maturi şi adulţi şi-au găsit cu adevărat maturitatea sau vârsta din buletin le conferă o falsă impresie. Iar eu, recunosc, sunt un copil, în sufletul meu aşa îmi place să trăiesc. Acum că oi fi un copil orgolios…că am aflat în emisiunea asta tot felul de lucruri despre mine, mai ales de la colegi. Acum, dacă aşa mă văd ei…eu nu vreau să mă maturizez, dacă să te maturizezi înseamnă să fii ca Tudor“, a comentat Moga în culise. „Cred că s-a supărat puţin, dar îi trece“, a precizat Chirilă.
Barbara Isasi (28 de ani), solista Mandinga, şi-a jucat şansa şi la Vocea României, unde a avut de ales dintre Loredana şi Smiley, mizând pe acesta din urmă. „Mamă, mamă, dar ce frumoasă e!“, a exclamat Smiley. „Vin din Spania, Madrid, m-am născut acolo, dar tatăl meu este din Cuba, aşa că pot spune că sunt jumătate cubaneză, jumătate spaniolă, iar acum un pic româncă“, a declarant cântăreaţa.
Vocea Romaniei - sezonul 6: Barbara Isasi - Rather Be pe vocearomaniei.protv.ro