Control cu dosare penale la Carpatmontana Serv, societate în subordinea Consiliului Județean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu

Timp de 11 luni, CarpatMontana Serv a plătit 2.800 de euro pe lună pentru un apartament închiriat în București, în care a locuit fostul viceprimar al Târgoviștei Ana Bogdan, zis Body. Directorul adjunct al societății, Dragoș Novolan, nu a putut să le explice consilierilor județeni scopul pentru care a fost nevoie de apartamentul din Capitală.

CarpatMontana Serv urmează să fie reorganizată, întrucât niciunul din criteriile de performanță nu a fost realizat. Veniturile societății sunt asigurate în procent de 98% de către Consiliul Județean și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Singura activitate care aduce profit este cea de IT, prin contractele încheiate cu toate primăriile din județ pentru aplicația informatică de taxe și impozite.

În rest, toate celelalte activități sunt pe minus, fiind cu 40% mai scumpe decât pe piață. Spre exemplu, veniturile lunare ale Casei de Oaspeți sunt de 100 de milioane de lei, iar cheltuielile ajung la 600 de milioane.

Președintele Consiliului Județean Adrian Țuțuianu ne-a declarat că acțiunile de control ce se desfășoară la CarpatMontana se vor încheia cu siguranță cu mai multe dosare penale, întrucât suint mari nereguli în activitatea societății.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită