CJ Dâmboviţa a anulat actul de închiriere a biroului din Bruxelles, după raportul Curţii de Conturi
0Consiliul Judeţean Dâmboviţa a anulat contractul de închiriere a apartamentului de la Bruxelles, a anunţat şeful instituţiei, care a spuns că de la 1 ianuarie va rezilia şi contractul celui de la Castellon (Spania), ambele apărând în raportul Curţii de Conturi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că cele mai multe aspecte sesizate de Curtea de Conturi au fost remediate de el, în timp ce pentru altele a dispus măsuri "care să asigure o cheltuire mai eficientă a banului public".
Potrivit acestuia, contractul de închiriere al apartamentului de la Bruxelles a fost reziliat în urmă cu o lună.
"Cele mai multe aspecte sesizate de Curtea de Conturi le-am remediat eu, nu le-a remediat domnul Florin Popescu, fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa. Pentru altele am dispus măsuri care să asigure o cheltuire mai eficientă a banului public. Pentru apartamentul de la Bruxelles s-au cheltuit 35.400 de euro în ultimii trei ani. Nimeni nu a stat acolo, dar s-a consumat apă, curent electric, sunt facturi de utilităţi. Deci cineva a stat acolo, dar nimeni nu mai vrea să spună cine a stat. Ca o chestiune de amănunt a fost nevoie să spargem uşile şi să plătim o yală nouă şi montarea ei ca să putem preda apartamentul proprietarului. Am reziliat contractul de închiriere al apartamentului de la Bruxelles acum o lună, nu am putut mai repede pentru că există o clauză care prevedea un preaviz de trei luni", a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa.
Adrian Ţuţuianu a mai spus că începând cu 1 ianuarie va fi reziliat şi contractul de închiriere al apartamentului de la Castellon (Spania) deoarece nu crede "că pe vremurile acestea de criză ne putem permite să cheltuim în continuare banii în acest mod".
"Cu data de 1 ianuarie reziliez şi contractul de la Castellon pentru că am făcut analiza activităţilor desfăşurate acolo. M-am declarat nemulţumit. Singura activitate mai concretă o desfăşura o doamnă care era profesoară sau învăţătoare şi făcea câteva ore de limba română şi în general de cultură română. Sunt foarte mulţi dâmboviţeni acolo, din păcate acest birou nu şi-a făcut menirea pentru care a fost înfiinţat. S-a făcut prea puţin şi nu cred că pe vremurile acestea de criză ne putem permite să cheltuim în continuare banii în acest mod", a spus Ţuţuianu.
Curtea de Conturi a înaintat conducerii Senatului un raport privind controalele făcute la nivelul a şase administraţii locale în judeţele Suceava şi Dâmboviţa şi în municipiile Deva, Craiova, Ploieşti, Haţeg.
Inspectorii de conturi au verificat modul de cheltuire a banilor publici în 2011, la solicitarea Senatului, majoritatea autorităţilor locale vizate fiind conduse în acel moment de reprezentanţi ai PDL.
În ceea ce priveşte judeţul Dâmboviţa, raportul Curţii de Conturi precizează că nu s-au întreprins demersurile pentru obţinerea creanţelor datorate bugetului local de către diverse persoane juridice, suma ajungând la 461.489 lei.
Totodată, în cazul cheltuielilor de personal au fost acordate în alte temeiuri decât cele legale drepturi băneşti de 74.000 lei "pentru stabilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor la muncă şi cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun".
Alte bonificaţii acordate necuvenit pentru Paşte şi Crăciun s-au ridicat la 63.500 de lei. În plus, au fost suportate studii de masterat de 69.420 lei pentru 13 salariaţi ai aparatului propriu. De asemenea, de la bugetul local au fost suportate cheltuieli de întreţinere şi chrie pentru un apartament închiriat din 2006 la Bruxelles, cu scopul declarat de "stagii de practică" şi "birou de reprezentare". "Numai în perioada 01.01.2011 – 31.05.2012 plăţile pentru chirie şi întreţinere au însumat 52.880 lei, fără ca entitatea să poată dovedi că în perioada respectivă au existat salariaţi care au utilizat acest apartament", precizează raportul inspectorilor de conturi.
Aceeaşi situaţie a fost constatată în cazul unui apartament în oraşul Castellon (Spania), unde pentru aceeaşi perioadă au fost cheltuiţi 51.980 lei. "Consiliul Judeţean Dâmboviţa a efectuat plăţi necuvenite în sumă totală de 13.487 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de transport, de întreţinere şi reparaţii auto şi alte activităţi, în devizele întocmite fiind înscrise elemente de cheltuieli nejustificate", mai precizează documentul citat.
Alte plăţi nelegale în cazul sistemului de pompe de căldură pentru spitalul judeţean Dâmboviţa, în sumă de 393.404 de lei, deoarece lucrările au fost supraevaluate. În acelaşi timp, "nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă sintetică şi analitică, mijloace fixe de natura construcţiilor în sumă totală de 4.447.929 lei" reprezentând un tronson de drum judeţean.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa Florin Popescu (PDL), candidat ARD la Camera Deputaţilor, declara, marţi, că raportul Curţii de Conturi cerut de Senat este unul "politic", menţionând că instituţia este condusă de Nicolae Văcăroiu, fost premier PDSR în perioada 1992-1996.
Potrivit lui Florin Popescu, raportul care evidenţiază nereguli în cheltuirea banilor publici în unele primării şi consilii judeţene din ţară, printre care şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care s-ar fi petrecut în 2011 conţine acuze nefondate.
Despre birourile de la Castellon şi Bruxelles, Florin Popescu afirma că acestea "au fost şi sunt necesare, iar cheltuiala nu este una neeconomicoasă, cum susţine Curtea de Conturi".