Cine a fost Moise al românilor? Voievodul Ţării Româneşti care şi-a făcut domnia aşa cum i-au dictat otomanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nefiind ales de către boieri, după vechiul obicei, Moise nu primeşte închinarea acestora, dar îi atrage cu danii şi dregătorii (în special pe Craioveşti)

Cu toţii am auzit de personajul biblic Moise, care a ajutat la eliberarea poporului israelian de sub domnia egiptenilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre Moise, domnitorul Ţării Româneşti. El a lucrat împotriva intereselor boierimii şi a stabilit diverse legături cu otomanii.

Domn al Ţării Româneşti, fiul lui Vladislav III, a primit firmanul de domnie (16 februarie 1529) după asasinarea lui Radu de la Afumaţi. Sprijinitor al intereselor turceşti în Transilvania, iniţiază o corespondenţă secretă cu imperialii, după înfrângerea sultanului în faţa Vienei (1529). 

„[...] Astfel am făcut domnia mea, după porunca împăratului turcesc, şi am trimis domnia mea pe boierii şi oastea domniei mele în ţinutul Ardealului şi mult rău şi pradă au făcut [...]”.

Duşmanul boierimii

Nefiind ales de către boieri, după vechiul obicei, nu primeşte închinarea acestora, dar îi atrage cu danii şi dregătorii (în special pe Craioveşti). O parte dintre opozanţi sunt ucişi cu ocazia căsătoriei surorii sale cu marele ban Barbu Craiovescu II ( febr. 1530). Boierii scăpaţi se refugiază la sud de Dunăre de unde revin cu oaste turcească şi cu pretendentul Vlad (Înecatul). 

Fugit în Transilvania, Moise revine cu oaste dar este înfrânt la Viişoara- Olt şi ucis, La fel şi cumnatul său. Este înmormântat la biserica Mănăstirii Bistriţa din Oltenia. 

„Moise a domnit câteva luni, la fel ca şi Vlad Înecatul. A fost pus de turci în Moldova. A domnit aici, a emis ceva acte, dar nu a fost un domnitor cu importanţă mare pentru Ţara Românească”, ne-a spus George Coandă, istoric târgoviştean.

FOTO Statuie, Parcul Chindiei, Târgovişte

A adminstrat  ţara de la Târgovişte, de unde cancelaria domnească a emis majortitatea documentelor sale cunoscute. De aici, Moise va interveni în mai multe rânduri al Braşov, pentru a proteja interesele negustorilor târgovişteni.

Domnitori ucişi cu sânge rece de otomani

Sângerosul veac al XVI-lea s-a caracterizat prin numirea de către turci a unui mare număr de domni, care, pentru a ajunge în scaun, se luptau între ei. În Ţara Românească, doar în 25 de ani, între 1510 şi 1535, au fost ucişi zece domnitori: Mihnea Vodă cel Rău, Vlăduţ, Teodosie, Dragomir Călugărul, Radu Bădica, Radu de la Afumaţi, Vladislav al III-lea şi fiul său Moise Vodă, Vlad Înecatul şi Vlad Vintilă de la Slatina.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud