Ce boli riscăm dacă bem regulat alcool: efectele pe termen lung

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce consumul de cantităţi moderate de alcool (definit ca până la o băutură pe zi pentru femei sau până la două pentru bărbaţi) s-a dovedit a avea unele efecte pozitive asupra sănătăţii, în special asupra sănătăţii inimii, de fapt, explică cercetătorii, băutul regulat al unei sticle de vin la cină poate afecta grav corpul, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Un nou studiu global, publicat în The Lancet, susţine acest lucru. Sute de cercetători din instituţii acreditate au analizat informaţii din mai mult de 1.000 de studii privind alcoolul, precum şi cazurile de deces şi de invaliditate din 195 de ţări, printre care şi România, în perioada 1990 - 2016, potrivit Prevention.com

Studiul a confirmat că consumul de alcool, indiferent de cât de mult este, a condus la o stare de sănătate mai slabă. În timp ce un pahar de vin nu vă va ucide, riscul unor probleme de sănătate mortale, cum ar fi mai multe tipuri de cancer, accident vascular cerebral, boli infecţioase precum tuberculoza, auto-vătămarea corporală şi accidentele rutiere, cresc preponderent.

Printre efectele constatate ale consumului de alcool sunt obezitatea, depresia, lipsa memoriei, ficat gras, accident vascular cerebral, presiune crescută a sângelui, cardiomiopatia, pancreatita, cancerul, pneumonia şi tuberculoza sau chiar scăderea imunităţii şi inclusiv creşterea riscului de infectare cu HIV.

Pe de altă parte, doi americani au realizat un studiu privind stilul de viaţă al celor mai longevivi oameni din lume. Dincolo de stilul alimentar, principiile de viaţă ale acestora îi diferenţiază de toţi ceilalţi, dar şi consumul moderat de vin roşu.

Plecând de la curiozitatea privind secretele oamenilor care trăiesc mult, fraţii americani Nick şi Dan Buettner au pornit un proiect în care au intervievat zeci de persoane cu privire la regulile de viaţă care consideră că i-au ajutat să depăşească vârsta de 100 de ani.

Proiectul a fost realizat în Okinawa (Japonia), Sardinia (Italia), Nicoya (Costa Rica) şi Icaria (Grecia), oraşele cu cea mai mare speranţă de viaţă.

Locuitorii din aceste oraşe sunt conştienţi de beneficiile activităţii fizice. Fie că merg pe jos, cu bicicleta, tund gazonul sau orice alte activităţi, acesta este modul în care reduc nivelul de stres şi inflamaţia corpului.

Şi-au creat un obicei din a bea vin roşu, licoarea care îi ajută să-şi păstreze inima sănătoasă, şi ştiu cât de importante sunt momentele de relaxare şi petrecerea timpului cu familia. În paralel, mănâncă mai puţin, iar majoritatea adoptă dieta mediteraneană.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată