Câte posturi ţineau valahii pe an şi ce rânduieli aveau preoţii pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele 7 Taine se deosebesc puţin de cele ale catolicilor spune del Chiaro

Valahii ţineau în trecut doar patru posturi pe an. Cele mai mari posturi, ca şi în zilele noastre, erau Posturile Crăciunului şi Postul Paştelui, care ţinea 40 de zile.

Secretar pentru limbile apusene al domintorului Constantin Brâncoveanu, florentinul Anton Maria Del Chiaro ne-a lăsat una dintre cele mai amănunţite descrieri despre trecut Ţării Româneşti. Secretarul Del Chiaro a scris opul “Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e religioni degli Abitanti” (Venetia, 1718), în care vorbeşte şi despre obiceiurile creştine al valahilor.

“Postul cel mare numit “Păresime”, ţinea 40 zile iar postul Sf. Petru, care începe după Duminica Sfintei Treimi nu are zile fixe de calendar. În acest post se poate mânca peşte, afară de Mercuri şi Vineri, exceptând ziua de Sft. Ion Botezătorul dacă cade în una din aceste 2 zile. Al treilea post e cel al Adormirii Prea Curatei şi ţine 14 zile, fără mâncăruri de peşte, exceptând ziua Schimbării la Faţă. Preoţii franciscani, ca şi mulţi catolici din Valahia, Bulgaria şi Transilvania, păzesc postul acestor 14 zile, împreună cu ortodocşii. În sfărşit, al patrulea post e cel înaintea Crăciunului, de 40 zile, când se mănâncă peşte, afară de Mercuri şi Vineri, exceptând însă sărbătorile Sft. Neculai şi Sft, Spiridon. De ajunul Crăciunului ca şi al Bobotezei, alte posturi, când se mănâncă o singură dată, sară, târziu, dar fără peşte. De asemenea mai sunt alte 2 zile, în care se abţine şi de la peşte cu sânge, adică în 29 August, Tăerea Capului Sft. Ion şi în 14 Septembrie, înălţarea Sft. Cruci”, precizează del Chiaro.

În schimb, secretrul italian nota că ortodoxii, deci şi valahii, spre deosebire de catolici, au multe zile când consumă carne, “din ziua Crăciunului până în ajunul Bobotezei”. 

De asemenea, del Chiaro mai notează că demnităţile eclasiastice pot fi ocupate numai de preoţi călugăriţi. Preoţii se pot însura, dar numai ce soţia lor a murit. “Mirenii rămaşi văduvi după a doua căsătorie, cu greu capătă dispensă pentru o a treia. În mănăstirile de călugări, nu e oprită intrarea femeilor. În cele de călugăriţe nu sunt ca la catolici, fete tinere, ci femei vrâstnice, care, rămase văduve, se retrag la mănăstiri şi pot ieşi când vor, fie pentru interese proprii sau ale mănăstirei. În caz de delicte grave se taie părul călugărului care e exclus din tagma monastecă”, spune italianul.

Deosebirile celor 7 taine între orodocşi şi catolici

Cele 7 Taine se deosebesc puţin de cele ale catolicilor. Botezul se face, cufundându-se de 3 ori şi pomenindu-se de fiecare dată câte un nume din Sfânta Treime, la care asistenţa răspunde “Amin”.

“Mituirea se face şi de către preoţii obicinuiţi, dar cu autorizarea Patriarhului care prepară Uleiul Sfânt, cu mare solemnitate, pe care îl împarte apoi bisericilor. Sfânta împărtăşanie pentru tot anul nu se face decât în dimineaţa Joiei Sfinte, iar prescurile anului trecut se dau celor ce se împărtăşesc în acea zi. Spovedania se face în picioare şi nu în genunchi ca la catolici; după spovedanie, credinciosul dă confesorului o sumă, după puterea pungii, şi împarte pomeni la săraci”, mai notează secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie