Castelul-temniţă Tokat, din Turcia, locul în care ar fi fost întemniţat Vlad Ţepeş în copilărie. Istoricii: „Trăia la curtea sultanului. Copiii erau preţioşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În anul 1442, în timpul unei întâlniri diplomatice între Vlad al II-lea şi sultanul Murad al II-lea, cei doi fii ai săi, prinţii Vlad şi Radu, au fost luaţi ostatici

În timpul lucrărilor de restaurare a castelului Tokat din Turcia, arheologii turci au descoperit un tunel secret şi două temniţe, despre care spun că ar fi fost locul în care a fost ţinut prizonier domnitorul valah Vlad Ţepeş. Istorii din fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti spun că este puţin probabil ca acest lucru să fie adevărat.

În anul 1442, în timpul unei întâlniri diplomatice între Vlad al II-lea şi sultanul Murad al II-lea, cei doi fii ai săi, prinţii Vlad şi Radu, au fost luaţi ostatici.

Arheologii turci au găsit un tunel secret care leagă un adăpost militar de Băile romane Pervane din castel, dar şi două temniţe, anunţă arheologul Ibrahim Cetin. El spune că acest castel era înconjurat de foarte multe tuneluri secrete, detaliu care îi conferă o notă de mister.

Cetin este singur că Dracula, poreclă prin care este cunoscut domnitorul Vlad Ţepeş, a fost închis în una din aceste temniţe, deşi nu poate afla exact în care anume. Potrivit istoricilor din Târgovişte, se pare că Vlad nici nu a fost întemniţat, el fiind tratat ca o monedă de schimb a sultanului.

“Copiii aveau un alt statut”

“Mi se pare puţin  exagerat. Copiii aveau un alt statut. De obicei erau ţinuţi la curtea sultanului şi documentele îi atestă pe amândoi ca trăind la curtea sultanului. Nu puteai să ţii un copil în temniţă, pentru că se îmbolăvea şi murea. Erau ca metalele preţioase. Trebuia să ai grijă de ei pentru că astfel putea sultanul să îl şantajeze pe Vlad Dracul. Trăiau la curte, alături de alţi copii cu acelaşi statut, fii de prinţi etc. Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos au fost trimişi ca gaj de către Vlad Dracul. Erau copii, aveau câţiva ani şi mi se pare că nici nu şi-au mai văzut tatăl după ce au fost luaţi din Ţara Românescă”, ne-a spus Florin Petrică, istoric în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte.
“Temniţa e posibil să fie acolo. El când a fost copil a fost lăsat de tatăl său acolo, care a fost păcălit de sultan. A fost invitat în Turcia să semneze un tratat şi pe urmă au rămas prizonieri: el, Vlad şi fratele său, Radu. Tatălui i-au dat drumul, iar el şi Radu au rămas închişi. Nu e greu de identificat unde a fost închis, ca regiune. Ca celulă e aproape imposibil. Ce mi se pare mie esenţial din toată povestea asta e că undeva la mii de kilometri distanţă, oamenii fac vâlvă cu astfel de descoperiri şi scot bani dintr-o istorie a noastră şi noi, în Târgovişte, cam nimic nu facem. Nu spun să o dăm în vampirisme, că sunt total împotrivă, dar să punem în valoare un personaj istoric de nivel mondial”, crede Vasile Lupaşc, primul român care a reuşit să aducă în România un manuscris din secolul al XV-lea, despre viaţa lui Vlad Ţepeş, deţinut de Vatican.  

Documentul, care este încă în curs de traducere din limba latină în română, este scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea, însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş, după arestarea acestuia de către Matei Corvin, şi are peste 200 de pagini. 

   

Vlad Ţepeş s-a născut în 1431, tatăl său fiind domnitorul Vlad al II-lea Dracul. Numele Dracul înseamnă de fapt dragon, porecla lui făcând aluzie la un ordin militar creştin, Ordinul Dragonului, din care acesta făcea parte.

Cei doi fraţi au fost eliberaţi în 1447, după moartea tatălui lor şi al fratelui mai mare, Mircea.

În anul 1462, domnitorul Vlad al III-lea al Valahiei a tras în ţeapă peste 20.000 de oameni în apropiere de Târgovişte, iar această metodă crudă de pedeapsă i-a atras ulterior porecla de Ţepeş.

În urma acestor acte sângeroase au apărut numeroase legende, care au fost sursă de inspiraţie pentru scriitorul Bram Stoker, care a scris în 1897 romanul Dracula.

Mai multe pentru tine:
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă