Care sunt cauzele transpiraţiei în exces şi cum o putem trata. Genetica joacă un rol esenţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transpiraţia abundentă se poate dovedi o adevărată pacoste chiar şi în unele activităţi obişnuite, cum ar fi condusul, a scrie sau a da mâna cu cineva, această afecţiune complicând atât viaţa socială, cât şi pe cea profesională.

Dacă transpiraţia abundentă nu are la bază nicio cauză medicală, atunci ea se numeşte hiperhidroză primară (sau hiperhidroză focală) şi are loc atunci când glandele sudoripare devin hiperactive, posibil ca urmare a unei defecţiuni minore a sistemulului nervos.

Transpiraţia excesivă (hiperhidroza) este de două tipuri: primară şi secundară. Cea primară apare în copilărie, se agravează la pubertate, iar ulterior, la maturitate, se atenuează. Acest tip are o componentă genetică importantă: până la 60% din cei care suferă de hiperhidroză din copilărie au moştenit tulburarea. 

Care sunt cauzele hiperhidrozei?

Cercetatorii sunt de părere că transpiraţia excesivă ar avea şi cauze genetice, însă nu se cunosşte exact cauza ei. Studii recente au arătat că majoritatea pacienţilor au un părinte sau un frate care are, de asemenea, hiperhidroză, potrivit mensfitness.com. De asemenea, există anumiţi factori care pot declanşa o hiperhidroza, cum ar fi stresul, anxietatea, anumite alimente şi băuturi, nicotina şi cafeina.

Cea mai urât mirositoare este transpiraţia cauzată de stres. Remedii

Un om are în jur de patru milioane de glande sudoripare, femeia având mai multe ca bărbatul. Însă glandele sudoripare ale bărbatului produc mai multă transpiraţie, notează „Huffington Post“.

Transpiraţia poate rezulta din cauza căldurii, după efort sau din cauza stresului şi este diferită din punct de vedere chimic. Cea mai urât mirositoare este transpiraţia cauzată de stres. Acest lucru se întâmplă deoarece transpiraţia care miroase urât este produsă de una dintre cele două tipuri de glande sudoripare, numite glande apocrine. Aceste glande se regăsesc, de obicei, în zone cu mult păr, cum ar fi subraţul, zona inghinală sau scalpul. Mirosul neplăcut este rezultatul bacteriilor care ajung la suprafaţa pielii odată cu transpiraţia.

Unul dintre cele mai bune remedii în combaterea transpiraţiei este salvia. Aşa că, dacă suferi de această problemă, bea ceai preparat din această plantă. Ai nevoie de o linguriţă de salvie uscată şi 250 de ml de apă clocotită. Pui planta în apă şi laşi 15 minute la infuzat. Cum trebuie consumat? Nu trebuie dat pe gât. Consumă-l cu înghiţituri mici, pe parcursul întregii zile.

Pentru un efect mai rapid, ceaiul de salvie se poate folosi şi extern. Îmbibă o cârpă curată, din bumbac, în această infuzie. Apoi, tamponează-te bine la subraţ. Fă acest lucru în fiecare dimineaţă, dar şi înainte de culcare.  

La capitolul “remedii” mai putem aminti toxina botulinică, care opreşte transpiraţia de la nivelul axilelor şi chiar şi a palmelor pentru cel mult 6 luni, dar şi iontoforeza, o tehnică ce constă în imersia palmelor şi tălpilor într-o cuvă cu apă şi contactul cu un curent de intensitate mică imperceptibil de câţiva miliamperi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”