Au mers cu coliva să protesteze la Poliţia Găeşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de femei din Ioneşti a nimerit de la cimitir direct în faţa Poliţiei Găeşti. Aveau cu ele flori şi un coş cu colivă, aşa cum se obişnuieşte la noi pentru a fi cinstită memoria celor răposaţi.

Femeile erau supărate fiindcă autorităţile nu au mai venit, aşa cum promiseseră, să procedeze la deshumarea bunicului lor, un bătrân din Ulieşti, care a decedat în urmă cu doi ani într-un accident de circulaţie petrecut în zona Oborului din Găeşti. Omul se deplasa pe o bicicletă când a fost izbit de o maşină condusă de Cristian Albu, din Morteni.

Dezgroparea cadavrului a fost ordonată de Parchet, pentru a se putea definitiva cercetările, care merg în ritm de melc. Bătrânul Dobre a fost înmormântat în baza unui certificat medico-legal pe care se menţionase că a murit urmare unui atac cerebral. Medicul care a eliberat documentul a decedat şi el între timp.

"De doi ani, se tot lucrează la cazul ăsta. Cred că este vorba de corupţie la mijloc, altfel nu-mi explic de ce atâta tărăgănare", spune Alina Mihai, nepoata bătrânului.

În cele din urmă, rudele nu ar fi vrut ca mortul să fie dezgropat, dar nu se puteau pune cu legea. Pregătiseră pentru deshumare cele creştineşti - colivă, alimente de pomană, ba chiar arvuniseră şi un preot, care să ţină o slujbă.

Anchetatorii nu le-au anunţat că au amânat momentul dezgropării. Procurorul Alexandru Scurtu, cel care se ocupă de caz, s-a scuzat, ce-i drept mai târziu, că au renunţat din cauza timpului nefavorabil.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%