Andreea, Florin și Codruț, echipa de pianiști care nu se întoarce fără premii din concursuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Andrei și elevii săi excelenți

Nu se despart de pian nici măcar atunci când dorm! Au ajuns să exerseze chiar și în vis, atât de mult s-au apropiat de acest instrument muzical. Florin Bârlog - 7 ani și Codruț Emil Dore - 8 ani au început lecțiile la pian în urmă cu 2 ani, iar acum se pot lăuda că au câștigat toate concursurile de gen la care au participat. Și nu au fost deloc puține!

Cei doi puști au deja o colecție impresionantă de diplome și trofee. Ne-au spus, sincer, că nu mai pot trăi fără pian și fără profesoara lor, Andreea Andrei, o tânără din Târgoviște, care s-a îndrăgostit de pian pe când avea doar 4 ani. ”În 2010, la Brăila, am simţit că fac infarct. Nu mă aşteptam să luăm premiul I la primul concurs la care am participat. A fost foarte frumos. Până acum, ne-am întors cu premii de la toate competiţiile. De altfel, ne-am făcut deja un renume. Celorlalţi le este puţin teamă atunci când intră cu noi în concurs”, spune Andreea Andrei, 25 de ani.

Florin, concurează la ”Românii au talent”

Muzica a venit firesc în viaţa lui Florin Bârlog. Trăieşte cu ea în casă de când se ştie, tatăl său fiind baterist într-o formaţie. Aşa a ajuns Florinel să „îngâne” diferite piese dinainte de a începe să vorbească. Uşor-uşor, copilul a înlocuit maşinuţele cu audiţia muzicală. La 5 ani, a luat contact cu lumea muzicală într-un mod profesionist şi ordonat.  ”Florin învaţă piesele în două-trei zile. Este un lucru extraordinar. Am elevi de 15 ani cu care lucrez piesele chiar şi şase luni. Florin percepe foarte repede absolut tot. Este foarte atent la ceea ce-i spun şi lucrează mult acasă”, afirmă profesoara de pian Andreea Andrei. Nu a împlinit 7 ani, dar cântă Bach, Ceaikovski, Beethoveen, Burgmuller şi este nerăbdător să abordeze operele lui Mozart. Visează să-i poată învăţa pe copii tainele muzicii, aşa cum face acum cu el Andreea. Florin ne mărturiseşte că cea mai mare bucurie a sa a fost că a câştigat primele premii pe 27 februarie 2011, exact de ziua mamei sale, astfel că a putut să-i dăruiască cel mai frumos cadou posibil. Puștiul a câștigat preselecția și prima etapă a concursului ”Românii au talent”, așa că avem ocazia să-l vedem la televizor și să-l susținem.

Codruț Dore, câștigător și în Franța

Codruţ nu poate spune că moşteneşte pe cineva. Pur şi simplu este talentul său să cânte cu atâta măiestrie la pian! Puştiul de 8 ani este cel care a dat peste cap tradiţia unei familii în care niciun membru nu şi-a manifestat până acum înclinaţii de artist. „După şase luni de cursuri, am mers la primul meu concurs, la Brăila. Am venit cu marele premiu. A fost tare. Mami s-a bucurat mult. Când am coborât de pe scenă, m-a strâns în braţe, aproape să mă sufoce. Tati plângea şi Andreea a fugit din sală de emoţii”, povesteşte micul artist. Anul trecut, Codruț a reprezentat România la un concurs de interpretare la pian în Franța, de unde s-a întors cu premiul I. Se dedică pianului trup ți suflet. Cu toate acestea, puştiul are timp şi pentru joacă, pentru desene animate, pentru plimbări în parc. Nu-şi neglijează nici prietenii, pe Albert şi Ovidiu, pe care i-a cunoscut la grădiniţă. De asemenea, îi place să deseneze. Toate compoziţiile le dăruieşte cu dedicaţie Andreei, profesoara sa de pian. Ne-a mărturisit că o iubeşte mai mult decât luna de pe cer. „Am simţit din prima clipă că are talent. Este un copil deosebit. Prinde extraordinar de repede. I-am simţit entuziasmul imediat. Eu văd în el un mare pianist, nu doar un profesor de pian. Are atitudine de pianist. Are forţa necesară, are digitaţie, are absolut tot ceea ce-i trebuie unui mare artist”, spune profesoara Andreea Andrei.

Studiază pianul prin joc

Tânăra are o metodă de lucru care-i atrage pe copii. Merge pe principiul ”învățăm în joacă”, însă atunci când este nevoie știe să fie și dură, fără să-i sperie însă. ”Probabil îi atrag datorită firii mele copilăroase. De foarte multe ori, întrerupem studiul pentru alte activităţi. Spre exemplu, alegem diferite jocuri pe porunci şi întotdeauna le cer să-mi cânte la pian. În acelaşi timp, sunt şi foarte exigentă cu ei. Când îşi pierd concentrarea, ca să-i readuc cu picioarele pe pământ, ridic tonul. Şi totuşi mă iubesc, fiindcă şi-au dat seama că nu fac asta din răutate, ci pentru că am pretenţii de la ei, pentru că vreau mai mult”, mărturiseşte profesoara.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie