Adrian Ţuţuianu: "Preocuparea esenţială a preşedintelui PDL Dâmboviţa este să se afle în treabă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ţuţuianu

Acuzat de preşedintele PDl Dâmboviţa, Florin Popescu, pentru privatizarea defectuoasă a Mechel Târgovişte în 2002, Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa îi răspunde dur acestuia printr-un comunicat de presă.

Comunicat PSD. În legătură cu recentele afirmaţii ale preşedintelui PDL Dâmboviţa, domnul Florin Popescu, fac următoarele precizări:

•Constat cu anumită îngrijorare că domnul Popescu n-a reuşit încă să abandoneze recitalurile în cheie electorală, indiferent de tema abordată, indiferent de problemele pe care le comportă, indiferent de cât de priceput sau nepriceput se dovedeşte a fi în abordarea subiectului. Preocuparea esenţială a preşedintelui PDL Dâmboviţa este să se afle în treabă.

•Cu privire la situaţia Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte, deţinut de concernul Mechel, minima decenţă l-ar fi obligat pe Florin Popescu să se abţină de la orice comentarii, în condiţiile în care preşedintele PDL poartă o largă responsabilitate pentru dificultăţile cu care se confruntă acum muncitorii de acolo.

•Domnul Popescu se trezeşte vorbind despre privatizarea din 2002, uitând să spună că, la momentul respectiv, COS Târgovişte se afla într-o situaţie extrem de dificilă, în pragul falimentului, consecinţa directă a incompetenţei manageriale a directorului de atunci, Ferariu Ioan (astăzi, consilier judeţean PDL), şi a căpuşării financiare a Combinatului de către firmele de partid, cu sutele la număr. Şi nu reprezintă pentru nimeni un secret că unul dintre cei mai importanţi clienţi care au jefuit Combinatul este S.C. PROCOR SA, firma de casă a lui Florin Popescu.

•În atare condiţii, privatizarea din 2002 a reprezentat singura soluţie raţională, Guvernul Năstase salvând la acel moment Combinatul de Oţeluri Speciale de la faliment. Adăugaţi aici precizarea că toate instituţiile abilitate au constatat îndeplinirea întocmai a obligaţiilor prevăzute în contractul de privatizare a COS.

•Nu am avut şi nu am nimic a-mi reproşa cu privire la conduita profesională. În calitate de avocat, am oferit asistenţă juridică celor care au apelat la serviciile mele, pe bază de contract încheiat în condiţiile legii, aceasta fiind profesia mea şi nu o chestiune de natură politică.

•Am făcut parte din delegaţia care a efectuat, în 2007, o vizită de lucru la Celiabinsk în calitate de ales al unităţii administrativ-teritoriale, reprezentant al judeţului Dâmboviţa, fără nicio legătură cu activitatea mea profesională. Trimiterile obsesive la această vizită din partea domnului Florin Popescu nu fac decât să arunce o umbră şi mai jenantă asupra capacităţii acestuia de a înţelege anumite raporturi de lucru. Nu-i nimic, îmi fac datoria de a-i răspunde de fiecare dată, oricât de inutil ar părea acest demers instructiv-educativ cu domnia-sa.

•Situaţia apăsătoare care există astăzi la Mechel reprezintă, în proporţii considerabile, rezultatul guvernării PDL din ultimii patru ani, guvernare care şi-a făcut un titlu de gloria din falimentarea a mii de societăţi comerciale. Prin urmare, înainte de a deschide gura şi a se face iremediabil de râs, domnul Florin Popescu, vicepreşedinte PDL la nivel naţional, ar putea să-i adreseze două-trei întrebări domnului Adriean Videanu sau domnului Emil Boc cu privire la soarta Mechel. Sau, cel puţin, ar putea să se privească el însuşi în oglindă.

•Comisia de Dialog Social fusese convocată cu multe zile înainte ca PDL să se trezească şi să repete apelul. Cât priveşte secretomania de care vorbeşte domnul Popescu, poate află şi el că şedinţele Comisiei de Diaolog Social sunt publice. Spre deosebire de practicile „elegante” de pe vremea când PDL stăpânea judeţul Dâmboviţa, la aceste şedinţe sunt invitaţi şi reprezentanţii Opoziţiei politice, parlamentari PDL, şefi de instituţii etc.

•Ne preocupă problemele de la Mechel, ele sunt în atenţia administraţiei judeţene, au fost şi vor fi abordate cu toată responsabilitatea şi fără nicio reţinere. Remuşcările şi reţinerile ar trebui să facă parte din reţeta celor care se străduiesc astăzi să ne ofere lecţii de competenţă sau moralitate, ei fiiind, în egală măsură, incompetenţi şi profund imorali.

Preşedinte PSD Dâmboviţa

Adrian ŢUŢUIANU

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate