Adrian Ţuţuianu exclude varianta colaborării cu UNPR la nivelul judeţului Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că social-democraţii sunt deschişi să reia discuţiile cu UNPR cu privire la o colaborare

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că exclude posibilitatea unei negocieri politice UNPR-PSD la nivelul judeţului.

”Legat de negocierile PNL-UNPR, PSD-UNPR aş vrea să fac câteva comentarii: în primul rând, la Dâmboviţa o negociere PSD-UNPR nu este posibilă, cel puţin cu actuala conducere a organizaţiei UNPR Dâmboviţa. De aceea UNPR, şi aici şi la nivel naţional, este liber să facă ce doreşte. Întrebarea este: ce pârghii de negociere are un partid care pierde senatori şi deputaţi pe bandă rulantă? Din câte ştiu eu, astăzi (luni, n.r.) un grup important de deputaţi va trece în PSD. De asemenea trebuie subliniat că electoratul din România nu mai vrea experimente politice cu partide care sar dintr-o luntre în cealaltă vrând să obţină mai multe scaune”, a precizat Ţuţuianu.

Mai mult, acesta a subliniat că PSD nu este partid izolat, iar ALDE este principalul aliat, potrivit Agerpres.ro

”Românii vor o scenă politică previzibilă, normală, care să sprijine proiecte de continuitate. PSD este un partid care este deschis la un dialog constructiv, nu răspundem însă la şantaj şi, aşa cum a spus preşedintele Liviu Dragnea, negocierea nu poate începe cu câte locuri dăm noi pe listă UNPR-ului. Dacă ne uităm pe scena politică naţională putem să vedem că PSD nu este deloc un partid izolat, are aliaţi şi a găsit soluţii de a se alia în toate consiliile judeţene pentru majorităţi, sigur că principalul aliat este ALDE, dar am găsit soluţii să ne aliem şi cu PMP, UDMR şi am ajuns la un rezultat care este istoric: 29 de preşedinţi de consilii judeţene pentru PSD”, a afirmat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că social-democraţii sunt deschişi să reia discuţiile cu UNPR cu privire la o colaborare.

'Am discutat aseară cu cei de la UNPR. Mi-au transmis că decizia lor este să meargă singuri în alegerile parlamentare. Rămânem în continuare foarte buni colaboratori, dar, dacă aceasta este decizia politică, noi le-am dorit foarte mult succes. (...) La despărţire eu le-am transmis partenerilor din UNPR că noi suntem tot acolo şi oricând vor să reluăm discuţiile suntem deschişi', a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că este vorba de o colaborare parlamentară şi a punctat că PSD este un partid cu porţile deschise. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele