A nins abundent în Munţii Bucegi, în ultimele două zile. Salvamontiştii trag un semnal de alarmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Salvamont Dâmboviţa

Muntele îi atrage ca un magnet în această perioadă pe turişti, mai ales că la peste 1.600 de metri au zăpadă din belşug. A nins abundent în ultimele 24 de ore, şi, tocmai de aceea, salvamontiştii trag un semnal de alarmă, în urma incidentelor petrecute în ultimele zile.

„Să ne reîntoarcem pe munte nu trebuie să fie o problemă, dar, trebuie să fim cu mult mai atenţi în toate etapele excursiei noastre. Atenţie, prudenţă, responsabilitaite, responsabilitate şi respectarea tuturor regulilor de siguranţă specifice pentru activităţile montane, la care trebuie să adăugăm toate precauţiile legate de COVID-19”, au precizat salvamontiştii.

Iubitorii muntelui care doresc, în următoarele zile, să ajungă în zona montană Padina-Peştera, sunt sfătuiţi de salvatori să fie echipaţi specific perioadei de iarnă. 

„În Staţiunea Turistică de Interes Naţional Peştera-Padina a nins transformând întreaga zonă într-un peisaj parcă desprins dintr-o poveste. Deplasările către Staţiunea Turistică de Interes Naţional Peştera-Padina să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător sezonului rece”, au mai spus salvamontiştii.

Ieri, salvamontiştii şi jandarmii au găsit o maşină abandonată, căzută într-o râpă adâncă de 50 de metri, fără nicio persoană în interior.

De asemenea, tot ieri a fost salvat un turist care a dormit două zile sub cerul liber, aproape de Vârful Omu. Bărbatul nu a putut lua legătura cu nimeni pentru că a rămas fără baterie la telefon şi nici nu cunoştea bine zona. 

Recomandări privind deplasările în zona montană Peştera-Padina

-În primul rând, trebuie  să evităm AGLOMERAŢIILE şi SĂ RESPECTĂM  toate REGULILE de siguranţă specifice pentru activităţile montane la care trebuie să adăugăm toate precauţiile legate de COVID-19

-Vă rugăm să respectaţi cu stricteţe semnificaţiile indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare şi reglementare.

-Să nu blocăm căile de acces pentru a putea oferi posibilitatea  societăţii LDP Dâmboviţa dar şi echipelor de intervenţie să acţioneze dacă situaţia o impune.

-Activaţi pe telefon aplicaţia Salvamont-Vodafone, luaţi cu dumneavoastră un acumulator de rezervă şi tot echipamentul necesar pentru o excursie în siguranţă.

FOTO: Salvamont Dâmboviţa

-Atenţie la animalele sălbatice, în această primă perioadă nu sunt obişnuite cu prezenţa noastră pe munte şi nu ştim cum pot reacţiona.

Recomandări privind COVID-19:

-Virusul rămâne o problemă, nu a dispărut şi, inevitabil, putem să îl ducem cu noi şi pe munte.

-Măsuraţi-vă temperatura înainte de a pleca şi, evident, să nu plecaţi dacă depăşiţi valorile normale, luaţi la voi mai multe măşti, soluţie igienizantă personală pe baza de alcool şi o plasă pentru gunoi în care să puneţi măştile folosite şi celelalte resturi menajere.

Telefoane utile:

-Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa 0726686685

-Dispeceraul Naţional Salvamont  0725826668 ( 0salvamont) pentru informaţii şi recomandări privind zona montană 

-112 pentru cazurile ce implică acţiunea comună a mai multor servicii de urgenţă.

Pe aceeaşi temă:

Mister în Mungii Bucegi. Jandarmii au găsit o maşină abandonată într-o râpă VIDEO

Turist recuperat de salvamontiştii din Dâmboviţa, după ce a dormit două nopţi sub cerul liber, în apropierea Vârfului Omu 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile