A IV-a ediţie a Taberei de Pictură, la Târgovişte, în ciuda pandemiei de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A IV-a ediţie a Taberei de Pictură a debutat, luni, 20 iulie. Evenimentul este organizat de CJ Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Tabăra de pictură are loc în perioada 20-26 iulie, sub genericul „Altarul Culorilor”.

Târgoviştea va fi loc de întâlnire şi de creaţie pentru nouă artişti din ţară şi din străinătate. Pe parcursul celor şapte zile, aceştia vor avea ocazia să descopere frumuseţile locale. 

„Lucrările realizate în cadrul taberei vor rămâne în patrimoniul Centrului Judeţean de Cultură. Vernisajul expoziţiei se va desfăşura sâmbătă, 25 iulie 2020, începând cu ora 18:00, la sediul CJCD. După vernisaj, publicul se va bucura de o întâlnire cu un alt gen de artă, muzica, în cadrul unui concert de tangouri celebre, susţinut de artişti ai Orchestrei Simfonice „Muntenia”, intitulat „Magia muzicii”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

Artiştii vor merge marţi, 21 iulie, în vizită la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, pentru a găsi surse de inspiraţie. 

„Artiştii de cele mai multe ori ştiu să dăruiască, iar dumneavoastră asta faceţi pentru că amprenta dumneavoastră poate să vorbească generaţiilor viitoare. Semnătura dumneavoastră poate rămâne sute de ani. Să nu uităm că primele semne ale omului sunt cele plastice. Nu a rămas muzică, nu a rămas literatură. Semnele plastice ale omului sunt primele şi singurele care au rămas. Aveţi acest dar de a transmite mai departe starea pe care o aveţi chiar la Târgovişte”, a precizat artistul Mihai Şerbănescu.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare