140 de ani de Wimbledon. Google sărbătoreşte momentul printr-un Logo special

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google sărbătoreşte momentul printr-un Logo special

Turneul de tenis de la Wimbledon (The Championships, Wimbledon) este cel mai vechi şi mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Şlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP şi feminin, WTA), fiind singurul dintre cele patru care se desfăşoară pe aceeaşi suprafaţă ca la început, iarba.

Este găzduit de All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, în Marea Britanie. Este al treilea ca ordine pe parcursul anului, dupa Australian Open şi Roland Garros. Prima ediţie a avut loc în 1877.

Istorie  

Clubul All England Lawn Tennis and Croquet a fost fondat în 1868 sub numele All England Croquet Club. În anul 1875 a fost adăugat un teren de tenis pe iarbă, iar numele clubului a fost schimbat, adăugându-se sintagma And Lawn Tennis. În primăvara anului 1877 a avut loc primul campionat de tenis, singura categorie la care s-a disputat concursul fiind cea masculină. 22 de jucători s-au înscris, fiecare plătind o guinee pentru a participa. Victoria i-a revenit lui Spencer Gore, un jucător de cricket din Surrey în vârstă de 27 de ani.

În finală, el l-a învins pe William Marshall în trei seturi, scor 6-1, 6-2, 6-4, în doar 48 de minute. Gore a primit astfel premiul de 12 guinee şi o cupă din argint oferită de revista sportivă The Field. În jur de 200 de persoane au plătit câte un şiling pentru a urmări finala. Partida a avut loc într-o joi, deoarece de vineri începea un joc de cricket. În anul următor, Gore avea să fie învins în ultimul act de Frank Hadow.

În anul 1882, numele Croquet a fost exclus din titlul clubului, deoarece acest sport nu se mai practica aici, complexul devenind un destinat doar tenisului. În 1889, numele bazei sportive a devenit All England Lawn Tennis and Croquet Club, doar din motive sentimentale.

Din 1884 au fost adăugate turneele de tenis pentru fete şi pentru dublu masculin. În 1913 au avut loc primele competiţii la dublu feminin şi dublu mixt. Până în 1922, câştigătorul turneului era calificat automat în finala ediţiei următoare. În 1937 a avut loc prima ediţie televizată a Campionatelor. Ca şi celelalte turnee de Mare Şlem, şi turneul de la Wimbledon era destinat doar amatorilor, până în 1968 odată cu apariţia Erei Open în tenis.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare