Zeci de persoane evacuate dintr-o clădire cu locuinţe sociale din Gura Humorului ce a fost cuprinsă de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu Gura Humorului. FOTO ISU Suceava

Acoperişul unui imobil cu locuinţe sociale din Gura Humorului a luat foc din cauza aparatelor electrice de încălzit lăsate sub tensiune. 15 adulţi şi 23 de copii ce se aflau în interior au reuşit să iasă la timp din clădire.

Astăzi dimineaţă, pe la ora 08.50, pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil cu locuinţe sociale din oraşul Gura Humorului. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul acoperişului, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi la clădirile învecinate.

Până la sosirea salvatorilor, persoanele aflate în clădire, 15 adulţi şi 23 de copii au reuşit să părăsească imobilul. Incendiul a fost stins la ora 12.13. În deflagraţie au ars acoperişul clădirii pe 300 mp şi materiale textile din pod. S-au degradat camerele de locuit, obiecte de mobilier şi aparate electrocasnice.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrice de încălzit lăsate sub tensiune. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul imobilului şi două gospodării învecinate.

În urmă cu mai bine de o lună, în seara zilei de 12 aprilie 2017, în jurul orei 22.40, militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, sprijiniţi de colegii de la subunităţile din Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Solca au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat la mansarda unui bloc, din oraşul Gura Humorului. Pompierilor suceveni li s-au alăturat colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Cornu Luncii.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în apartament şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcţie, dar şi la blocurile învecinate, Catedrala Ortodoxă, dar şi o gospodărie privată, ultima aflată în imediata apropiere. Salvatorii au evacuat de urgenţă toate persoanele aflate pe nivel, după care şi pe cele aflate la etajele inferioare şi în scara învecinată a blocului.

Cinci persoane, conştiente, au ajuns la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Trei dintre acestea, o familie, cu un copil în vârstă de patru ani, au fost intoxicate cu fum şi au fost transportate de către echipajul SMURD. Celelalte două persoane au fost preluate de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza lemnului din care era construită structura mansardei şi care a favorizat propagarea foarte rapidă a flăcărilor pe întreaga suprafaţă a blocului. De asemenea, învelitoarea din tablă a acoperişului, care acoperea ca o cochilie materialele combustibile, nu a permis salvatorilor să acţioneze direct cu apă asupra flăcărilor. Pentru a interveni eficient, la faţa locului au fost mobilizate, pe rând, 16 autospeciale, din care patru autoscări pentru lucru la înălţimi şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au desfăşurat dispozitive de intervenţie pe toate laturile blocului şi au refulat apă în permanenţă pentru a bloca flăcările să se propage la vecinătăţi şi la apartamentele de la etajele inferioare. Intervenţia s-a desfşurat atât din exterior, de pe autospecialele pentru lucru la înălţimi, cât şi din interior, în locurile unde salvatorii au putut pătrunde în siguranţă deasupra blocului. Din fericire, incendiul a fost localizat la nivelul mansardei şi astfel au fost salvate o casă, cu anexele aferente, Catedrala Ortodoxă şi blocurile învecinate.

Au ars toate apartamentele situate la mansardă, cu bunurile din interior, pe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 800 de metri pătraţi.

Alte ştiri pe această temă:

Incendiu într-un cămin de nefamilişti din Floreşti. 30 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a lăsat mai multe familii de la marginea Hunedoarei sub cerul liber

Zeci de oameni au fost evacuaţi dintr-un bloc turn, în urma unui incendiu violent

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!