VIDEO Ziua şi scandalul în cluburile din Suceava: un barman şi un agent de pază au fost bătuţi de clienţi la Galleria Mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua şi scandalul în cluburile din municipiul Suceava. O nouă încăierare s-a înregistrat sâmbătă seară, victime fiind un barman şi un agent de pază chemat să intervină pentru a aplana situaţia.

Un nou scandal s-a înregistrat într-un club din municipiul Suceava. După ce vineri noapte, 11 ianuarie, două persoane au ajuns la spital împuşcate cu bile cu cauciuc, aseară s-a consumat un nou episod huliganic.

Incidentul s-a înregistrat la Galleria Mall, la ieşirea din municipiul Suceava spre Fălticeni. În jurul orei 20.00, un grup de cinci tineri a intrat într-un bar şi l-au chemat pe barman pentru a da comanda.

Unul din tinerii din grup, în vârstă de 18 ani, a început să-l înjure, motiv pentru care barmanul a rugat-o pe colega sa să-i servească. Între timp, barmanul l-a sunat pe administratorul clubului, iar acesta l-a sfătuit să cheme în ajutor firma de pază şi protecţie.

Sosirea celor doi agenţi de pază se pare că nu a făcut altceva decât să incite şi mai mult spiritele. Tânărul de 18 ani a încercat să-l lovească pe unul dintre agenţii de pază, dar a fost oprit de unul din colegii cu care venise.

În timp ce agenţii au ieşit afară pentru a anunţa Poliţia, tânărul recalcitrant a intrat în spatele barului şi l-a lovit cu palma pe barman. Scandalul nu s-a oprit aici, iar cei cinci tineri au ieşit afară pentru a se răfui cu agenţii de pază şi ordine.

Urmăriţi mai jos comportamenul guliganic faţă de barmanul localului:

Tânărul de 18 ani nu a reuşit să-i lovească pe agenţi fiind imobilizat, dar un alt amic din grup i-a aplicat celuilalt agent o lovitură în zona arcadei.

Agresorii sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, „loviri şi alte violenţe” şi „ameninţare”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro