VIDEO FOTO Inundaţii în oraşul Liteni. Zeci de gospodării au fost afectate de o rupere de nori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe gospodării din judeţul Suceava au fost inundate în urma unei furtuni puternice. FOTO: Dinu ZARĂ

O furtună scurtă, dar violentă, a inundat zeci de gospodării din oraşul sucevean Liteni, miercuri după-amiază. Ploaia a durat aproximativ 50 de minute, însă au căzut cantităţi însemnate de apă. Peste 50 de gospodării au fost afectate.

Peste 50 de gospodării, terenuri agricole şi drumul judeţean 208A din Liteni au fost inundate în urma unei ploi torenţiale, miercuri după-amiază.

Potopul s-a abătut parcă dintr-o dată asupra oraşului Liteni. Localnicii povestesc că ruperea de nori a durat jumătate de oră. Cantităţile de apă căzute au fost impresionante: cel puţin 120 de litri pe metrul pătrat.

Pompierii militari de la ISU Suceava au intervenit cu trei motopompe pentru a evacua apa.

După ce potopul s-a mai liniştit, pagubele au fost inventariate de o comisie formată din pompieri, reprezentanţi ai Primăriei oraşului Liteni şi Prefecturii judeţului Suceava.

Au fost afectate peste 50 de gospodării au fost inundate, iar apa a intrat în 14 case în care locuiesc 45 de persoane.

"Dezastrul s-a produs din două motive: cantitatea mare de ploaie într-un timp scurt şi versanţii de pe care lipseşte vegetaţia şi terenurile agricole proaspăt lucrate de pe care a fost antrenată o cantitate mare de mâl. S-a întâmplat la fel ca în 2008, atunci când ne-am confruntat exact cu acelaşi fenomen în acelaşi loc", a explicat Gheorghe Purnichi, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Liteni.

Oamenii sunt disperaţi pentru că inundaţiile le-ai provocat pagube foarte mari. Terenurile agricole au devenit inutilizabile iar zeci de păsări au murit înecate. Din cauza apei care a intrat în locuinţe au fost distruse aparate electrocasnice şi piese de mobilier.

În judeţul Suceava a fost emisă, pentru miercuri după-amiază, o avertizare meteo cod galben de ploi sub formă de aversă până la 25 de litri pe metru pătrat, asociate cu grindină şi vânt.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV