Viaţa unei femei care face dializă de 25 de ani şi urmează procedura de trei ori săptămânal. „Ea este pansamentul pentru noii pacienţi dializaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorina Buliga, pacienta care face dializă de 25 de ani

Dorina Buliga face dializă din 1994 şi este cea mai longevivă pacientă din judeţul Suceava care urmează acest tratament. Femeia nu poate să muncească. Ea povesteşte că viaţa ei a devenit mai uşoară după ce şi-a acceptat boala. Încearcă să-i ajute şi pe alţi pacienţi care se află în situaţia ei să îşi accepte mai uşor diagnosticul.

Dorina Buliga are 50 de ani şi în urmă cu mai bine de două decenii a fost diagnosticată cu insuficienţă renală. Atunci, un astfel de diagnostic era ca un fel de condamnare la moarte deoarece, cu mici excepţii, spitalele din Moldova nu erau echipate cu aparate de dializă. Dorina a avut însă un strop de noroc, pentru că a avut acces la tratament încă din primul an.

A prins un loc eligibil pe lista de aşteptare a spitalului „Parhon” de la Iaşi. Dar, chiar şi aşa i-a fost extrem de greu pentru că trebuia să facă naveta din cartierul Burdujeni al Sucevei în judeţul vecin. ”Aveam 25 de ani când am început dializa. Când am fost mică am avut o infecţie la rinichi destul de puternică. Rinichii au rămas sensibilizaţi şi pur şi simplu dintr-o dată au cedat. Fac de trei ori pe săptămână dializă”, ne-a spus femeia.

În 1994, Dorina Buliga s-a numărat printre primii pacienţi ai Secţiei de Nefrologie a Spitalului de la Suceava. Secţia a fost deschisă de o mână de entuziaşti. Printre ei şi doctorul Mihai Ardeleanu. „Am preluat câteva persoane care făceau dializă la Spitalul ”Parhon” din Iaşi, le-am adus la Suceava unde se făcuseră nişte amenajări cu mijloacele timpului, cu aparate venite din ajutoare, pe care noi am încercat să le punem în funcţiune şi au funcţionat un număr de ani”, ne-a declarat medicul.

Ei bine, Dorina Buliga povesteşte că deşi condiţiile din spitalul sucevean erau destul de precare la acea vreme, ea s-a simţit mult mai bine. „De când am venit la Suceava, cu toate aparatele rudimentare care erau atunci, nu mi-a fost rău. Am 25 de ani de dializă”, ne-a spus pacienta.

În speranţa că va scăpa de dializă, Dorina Buliga a făcut un transplant renal în 1995, dar rinichiul transplantat a funcţionat doar un an după care a fost respins de organism. Aşa că pacienta a fost nevoită să revină la aparatele care-i spală rinichii şi-i curăţă sângele de toxine.

Ea s-a resemnat. Şi-a acceptat destul de repede boala şi asta a ajutat-o să meargă mai departe. Dorina Buliga a lucrat doar şapte ani după terminarea liceului. Era tehnician veterinar, dar din cauza problemelor de sănătate a fost nevoită să se pensioneze. Are un venit lunar de 1.800 de lei, din pensia de boală şi cea de însoţitor. Femeia nu poate să muncească pentru că oboseşte destul de repede, nu are voie să facă efort fizic şi în plus trebuie să stea conectată la aparate timp de 12 ore pe săptămână.

Acum, Dorina vine de trei ori pe săptămână la dializă într-un centru privat din Suceava. Fiecare şedinţă dureză patru ore şi zece minute. Psiholoaga Centrului, Mădălina Antonesei, ne-a spus că Dorina „este pansamentul pentru pacienţii nou dializaţi”. Potrivit psihologului, la intrarea în programul de dializă majoritatea persoanelor au nevoie de suport pentru a accepta că de la acel moment viaţa lor depinde de un aparat. Medicul Nefrolog Mihai Ardeleanu a spus despre Dorina că este un factor de echilibru în salon.

Dorina Buliga este cel mai longeviv pacient din judeţul Suceava care depinde de dializă. Aspectul acesta demonstrează cât de mult a evoluat medicina pe această ramură în ultimii 25 ani de ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”