Un pompier sucevean a fost călcat de tren azi-noapte (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pompier în vârstă de 40 de ani, din Arbore, s-a aruncat  în faţa locomotivei Trenului de Marfă 52924 la intrare în gara Sadova.

Update ora 14.30 Localnicii din comuna Sadova ne-au spus că bărbatul se certase cu cea de-a doua soţie, acesta fiind motivul pentru care s-ar fi aruncat în faţa trenului.

Acesta a mers aseară la Sadova să o cheme pe soţia sa să se întoarcă acasă la Arbore, însă din cauză că nu a reuşit să o convingă Vasile Apostol a preferat să îşi ia viaţa.

Pompierul era căsătorit pentru a doua oară şi avea un băieţel de 14 ani din prima căsătorie şi o fetiţă de 4 ani din cea de-a doua. Localnicii din Arbore ne-au spus despre el că era un om bun, gospodar care îi ajuta pe cei din jur. Când a fost în impas, în urmă cu doi ani, când i-a ars casa, oamenii din sat şi primăria au sărit şi l-au ajutat să îşi construiască alta.

Vasile Apostol şi-a pierdut viaţa în urma unui posibil accident chiar la intrare în gara Sadova, azi-noapte în jurul orei 23.30. Bărbatul în vârstă de 40 de ani era subofiţer operativ în cadrul Unităţii de Pompieri din Solca.

"Din primele cercetări rezultă că a fost vorba despre un accident. Nu există nicio suspiciune cu privire la vreo cauză penală. Nu putem şti dacă a  fost vorba despre o sinucide, încă se mai fac cercetări", ne-a spus şeful Poliţiei Feroviare, comisarul Florin Catană.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă Suceava, bărbatul nu era în timpul serviciului, acesta fiind în concediu. Vasile Apostol lucra ca pompier de aproape cinci ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile