Un nou Cod Galben de ninsori pentru Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii vor avea parte de o nouă repriză de ninsori. Cel puţin aşa au anunţat meteorologii, care au precizat că precipitaţiile vor începe să cadă de mâine.

La numai câteva ore după ce ninsorile din Suceava s-au oprit, meteorologii au emis un nou Cod Galben de precipitaţii. Avertizarea intră în vigoare marţi, 11 decembrie, la orele 16.00, şi este valabilă până miercuri, 12 decembrie, orele 12.00.
Potrivit meteorologilor, cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate, de 15-20 l/mp, căderilor de zăpadă adăugându-li-se şi intensificări ale vântului care va viscoli zăpada.
Ninsorile au început sâmbătă seară, iar în aproximativ 36 de ore s-au aşternut aproape 30 de centimetri de zăpadă în zona de şes a judeţului şi până spre 50 de centimetri la munte.
Traficul auto a fost perturbat serios, iar diferite tronsoane de drumuri naţionale sau judeţene au fost închise temporar, iar circulaţia maşinilor grele restricţionată.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală