Un bărbat a fost omorât în bătaie de un frate şi un nepot pentru că le-a stricat căruţa. Criminalii s-a ales cu câte 12 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodor – George Caprian şi tatăl său Dumitrian – Mircea Caprian. FOTO Dănuţ Zuzeac

Teodor – George Caprian şi tatăl său Dumitrian – Mircea Caprian, ambii din comuna suceveană Vama, au fost condamnaţi la câte 12 ani de închisoare pentru omor. Cei doi sunt acuzaţi că l-au omorât în bătaie pe fratele lui Dumitrian – Mircea Caprian, pe motiv că acesta le-ar fi distrus o căruţă.

Tribunalul Suceava i-a condamnat pe inculpaţii Teodor – George Caprian şi Dumitrian – Mircea Caprian la câte 12 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de „violenţă în familie”, raportată la infracţiunea de „omor”. Decizia magistraţilor suceveni nu este una definitivă.

Toamna trecută, o crimă şocantă a avut loc pe raza comunei sucevene Vama, unde un bărbat, împreună cu fiul său, l-au omorât pe fratele primului, pentru că victima le-ar fi stricat o căruţă.

Poliţiştii din Vama au fost anunţaţi prin 112 despre faptul că Ştefan Huţuleac, a fost bătut cu sălbăticie de către Teodor – George Caprian şi tatăl acestuia Dumitrian – Mircea Caprian.

Agenţii deplasaţi la faţa locului l-au găsit inconştient pe Ştefan Huţuleac (56 de ani), localnic, care avea mai multe leziuni în zona capului, a mâinilor şi a picioarelor. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde, din nefericire, după circa 15 minute de resuscitare efectuate de cadrele medicale, s-a constatat decesul său.

Având în vedere împrejurările în care a survenit agresiunea, la faţa locului s-a deplasat o echipă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Anchetatorii au constatat că pe drumul comunal ce face legătura între satele Dragoşa şi Frumosu, între victima Ştefan Huţuleac şi Dumitrian – Mircea Caprian (55 de ani), ambii aflaţi sub influenţa alcoolului a avut loc un o altercaţie, ultimul fiind înarmat cu un par. Cei doi s-au luat la ceartă după ce Huţuleac i-ar fi stricat în trecut căruţa lui Caprian.

În timp ce cei doi fraţi vitregi s-au luat la bătaie, în acel loc a ajuns şi fiul lui Caprian, Teodor – George Caprian (25 de ani), localnic. Cei doi l-au lovit pe Huţuleac provocându-i leziuni grave, care au condus în scurt timp la decesul acestuia.

În urma probelor administrate la dosar, procurorul criminalist a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Teodor – George Caprian şi Dumitrian – Mircea Caprian, sub aspectul comiterii infracţiunii de „violenţă în familie”, raportată la infracţiunea de „omor”. Cei doi inculpaţi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă  al IPJ Suceava. Aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă, magistraţii suceveni emiţând pe numele lor mandate de arestare preventivă.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Serviciul Investigaţii Criminale în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Alte ştiri pe această temă:

Un tânăr din Cantemir, omorât în bătaie de trei indivizi. Unul dintre aceştia a fost reţinut

Opt ani de închisoare pentru un tânăr de 26 de ani care şi-a omorât fratele cu mai multe lovituri de cuţit

Crimă într-un sat din Suceava. Un bătrân de 86 de ani a murit după ce fiul său i-a dat foc

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie