Video Trafic de coșmar pe E85, la Vama Siret, Suceava. Coadă de autocamioane pe 20 kilometri VIDEO

0
Publicat:

Coada de autocamioane care așteptă să intre în Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, Suceava, se întinde pe 20 de kilometri, de la intrare în orașul Siret, până aproape de Dărmănești.

Vama Porubne FOTO: newsbucovina.ro

„În acest moment, coloana de autocamioane se întinde pe o lungime de circa 20 km (cu intermitențe pentru asigurarea accesului la gospodării și drumuri secundare), numărul de autovehicule de transport marfă din coloană scăzând cu aproximativ 300 față de ziua precedentă”, a declarat prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

Problema aglomerației de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret a apărut imediat după izbucnirea războiului ruso-uncrainean, în contextul în care culoarele maritime pe care ucrainenii le foloseau pentru exportul cerceralelor au devenit nesigure.

Dacă înainte de 24 februarie, prin vama Siret trecerau 100 de camioane în 24 de ore, acum sunt zile în care trec și 1.000 de camioane în 24 de ore. 

Ca să nu blocheze vama, autoritățile sucevene au decis să oprească TIR-urile pe E-85, ocupând astfel una dintre cele două benzi de circulație, spre disperarea localnicilor, care sunt afectați de problema îngreunării circulației rutiere.

În perioada sărbătorilor de iarnă a crescut cererea de mărfuri și implicit și coada de autocamioane de pe raza județului Suceava.

Sunt mai mulți factori care provoacă aglomerația din vama Siret – Porubne. Pe de o parte, s-a schimbat legislația și, din păcate, nu în sensul simplificării procedurilor. Șoferii care transportă mărfuri din Ucraina trebuie să întocmească o declarație vamală de trafic. Ei completează formularul în vamă și procedura este consumatoare de timp. Totodată, transportatorii de cereale ar trebui să vină cu TIR-urile sigilate, însă nu fac lucrul acesta și atunci formalitățile de control durează mai mult.

Aceaste neajunsuri se suprapun problemei personalului insuficient cu care se confruntă vama Porubne din Ucraina. Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că autoritățile române au făcut demersuri pentru rezolvarea problemei.

„Urmare a demersurilor instituționale derulate de Instituția Prefectului – județul Suceava și a convorbirilor purtate de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava cu Ruslan Zaparaniuk, Șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți (Administrației Militare Regionale Cernăuți), partea ucraineană a suplimentat cu 9 lucrători personalul din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, astfel încât derularea procedurilor la trecerea graniței dintre cele două state să se desfășoare mai rapid. Astăzi, de la orele 08.00 până în prezent, pe sensul de ieșire din țară au fost verificate 180 camioane, existând condiții ca până la orele 20.00 să traverseze spre Ucraina în jur de 250 autovehicule de transport marfă”, a declarat Moldovan.

El susține că se află în legătură permanentă cu reprezentanții Poliției de Frontieră, Autorității Vamale, Serviciului de Poliție Rutieră și cei ai primăriilor localităților tranzitate de drumul European E85.

„Echipajele Poliției Rutiere monitorizează în permanență situația și se acționează punctual în vederea fluidizării circulației, în momentul de față traficul auto spre și dinspre municipiul Rădăuți desfășurându-se în condiții normale”, a mai spus prefectul.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model