Sucevenii renunţă la concediile medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul acestora a scăzut cu 26% faţă de primele luni ale anului din cauza noului mod de acordare şi a sărăciei. În luna aprilie peste 3.600 de persoane au lipsit de la muncă pentru a-şi trata afecţiunile. Luna trecută au fost cu 1.000 mai puţine.

După modificările legislative din luna mai a acestui anreferitoare la modul de acordare a certificatelor de concedii medicale, numărul certificatelor semnate de medici a scăzut constant în fiecare lună la nivelul judeţului Suceava.


„Au fost eliberate 3.638 de certificate în luna aprilie, 3.251 în luna mai, 2.911 în luna iunie, 2.763 în luna iulie şi numai 2.695 în luna august. Asta înseamnă că s-a înregistrat o diminuare de 26% a numărului de certificate medicale eliberate în luna august comparativ cu luna aprilie“, a declarat Cristian Bleorţu, directorul economic al Casei Asigurări lor de Sănătate (CAS) Suceava.


Cer concediu medical când ajung pe patul de spital


Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că această scădere este o consecinţă şi a sancţiunilor date de CAS medicilor care au fost prinşi încălcând legea. Cei din urmă dau vina criza în care se află ţara. „Cred că această scădere nu este una reală, ci una forţată de condiţiile de viaţă. Oamenii se tem să-şi ia concediu medical pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Trebuie să fie foarte bolnavi, aproape de a fi internaţi în spital, pentru a cere concediu“, a explicat Doina Draga Buimistriuc, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Suceava.


Diferenţa dintre cifrele de anul trecut şi cele de anul acesta în ceea ce priveşte concediile medicale este covârşitoare. În august 2009 au fost eliberate 4.349 certificate medicale. Sucevenii recunosc că nesiguranţa locului de muncă îi împiedică să ceară zile libere. Mariana Istocescu este vânzătoare la un magazin alimentar din Suceava şi, cu toate că s-a îmbolnăvit de gripă, nu şi-a luat concediu. „E foarte mult de muncă şi nu avea cine să-mi ţină locul. M-am temut să nu fiu dată afară. Le-am îmbolnăvit şi pe cele două colege ale mele“, ne-a spus Mariana Istocescu.

Mai multe pentru tine:
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Moment istoric pe Bega. Prima cursă după 1988 între Timișoara și Otelec. Vaporul cu 45 de pasageri a ajuns după trei ore
Cele mai bune locuri de grătar pentru sărbătoarea de 1 Mai
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie