Suceava: Tânăr din Straja prins cu 4.000 de pachete de ţigări de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră suceveni l-au depistat şi reţinut pe Vasile C., de 23 de ani, în timp ce transporta peste frontiera de stat peste  4.000 de  pachete de ţigări de contrabandă în valoare de peste 25.000 lei.

Tânărul a fost surprins ieri de poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina în timp ce transporta împreună cu alte două persoane mai multe colete voluminoase. La vederea poliţiştilor cei trei au luat-o la fugă în pădure, numai Vasile C. fiind prins de poliţişti.

„În zona unde a fost reţinut bărbatul, s-au descoperit trei colete voluminoase ce conţineau 4230 pachete  de ţigări marca Doina, de provenienţă R. Moldova”, a explicat Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate  Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea  atribuirii numărului unic, iar ţigările i-au fost confiscate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie