Suceava: Spitalele selectează rezidenţi pentru Urgenţe şi Terapie Intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava are nevoie de trei rezidenţi urgentişti

Lipsa medicilor suceveni pregătiţi pentru medicina de urgenţă şi Terapie Intensivă a determinat Ministerul să scoată la concurs nouă posturi pentru rezidenţiaţii care doresc să se perfecţioneze în spitalele din Bucovina.

“Este mare nevoie de oameni la Urgenţe şi la Terapie Intensivă, însă nu sunt persoane care să-şi dorească să lucreze aici. Sunt cele mai grele specializări iar tinerii fug de ele după terminarea Facultăţii de Medicină. Abia un sfert ajung să ocupe un post în ţară, restul se reprofilează ori pleacă în străinătate”, a declarat Tiberiu Brădăţan, medic urgentist şi purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Criza de medici urgentişti afectează atât numărul mare de pacienţi cât şi pe cei trei medici existenţi care trebuie să lucreze la foc continuu pentru a acoperi toate turele. Aceştia însă au o veste bună de la biroul unde se fac înscrierile.

Repartiţia pe specializări se va face în funcţie de punctaj

“Până acum 10 tineri s-au arătat interesaţi să facă rezidenţiatul la noi şi şi-au depus dosarele la Direcţia de Sănătate Publică. În mare, majoritatea optează pentru cardiologie, neurologie şi psihiatrie, foarte puţini pentru medicina de urgenţe şi anestezie – terapie-intensivă”, a spus Ludovic Abiţei, purtătorul de cuvânt al DSP, Suceava.

Înscrierile se mai pot face până pe data de 29 octombrie la sediul DSP din Suceava, iar printre locurile de medici rezidenţi se mai numără şi şapte locuri pentru farmacie clinică.

Tinerii licenţiaţi vor trebui să lucreze în farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor din judeţ, iar dintre acestea, patru sunt pentru Spitalul Judeţean.

“Repartiţia pe specializări se va face în funcţie de cât învaţă şi în funcţie de punctajul obţinut, mai precis în funcţie de medie, deşi toţi speră la cele mai căutate specializări. Spitalul Judeţean are nevoie de trei rezidenţi medici urgentişti, Spitalul Municipal din Rădăuţi de un medic urgentist, unul la Terapie şi altul la neurologie iar Spitalul din Varta Dornei de un rezident ATI”, explică Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP.


Mai multe pentru tine:
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!