Suceava: Saloane noi şi vechi la Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fănel Samson e dezamăgit că-şi va petrece Crăciunul în spital

Pacienţii internaţi sunt trataţi diferit. La Ortopedie găsesc condiţii de lux, iar la Chirurgie dorm în paturi ruginite.

Sucevenii care-şi tratează afecţiunile ortopedice beneficiază de televizoare şi internet în cameră. Norocul lor a fost că secţia de Ortopedie a fost renovată şi dată în funcţiune ieri.
„Sunt condiţii foarte bune, dar tot nu e ca acasă. Am avut un accident de maşină săptămâna trecută şi mi-am rupt piciorul drept. E grav, o să trebuiască să fac Sărbătorile în spital“, a spus Fănel Samson, internat la Ortopedie.


Bani cu ţârâita


În schimb, la Chirurgie condiţiile de „cazare“ sunt mult mai proaste. Mobilierul este vechi de zeci de ani, pe jos e linoleumul, iar instalaţiile sanitare sunt ruginite.
„Condiţiile lasă de dorit. Trebuie renovată şi secţia noastră, care e una dintre cele mai mari din spital, cu 80 de paturi. Sperăm că de la anul intrăm şi noi în reabilitare“, a spus Sorin Gheorghe Hâncu, şeful secţiei de Chirurgie. Diferenţele de confort dintre secţii sunt din cauză că reabilitatea acestora se face pe bucăţi, în funcţie de fonduri.


Următoarea secţie ce va fi modernizată este Ambulatoriul de specialitate. „Trebuie să dotăm cabinetele, iar după Anul Nou îl vom deschide. Prin ianuarie-februarie sperăm să începem reabilitarea secţiilor de Neonatologie şi Obstretică-Ginecologie. Va urma apoi Blocul Operator, ATI, aici intrând şi secţia de Chirurgie“, a explicat Vasile Rîmbu, managerul SJU Suceava.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie