Suceava: Prins în timp ce încerca să introducă în ţară 6.000 de pachete de ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pavel B. este cercetat de către poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă.

Noaptea trecută, în timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au observat în apropierea frontierei de stat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, o persoană care se deplasa dinspre Ucraina, transportând mai multe  colete voluminoase.

În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră s-a reuşit depistarea şi reţinerea lui Pavel B., în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Vicovu de Sus. În zona unde a fost reţinut bărbatul s-au descoperit mai multe colete voluminoase, ce conţineau 6.070 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă  Republica Moldova”, a precizat Ilie Poroch Seriţan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Pavel B. este cercetat de către poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 42.490 lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni. În prezent se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate  şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Citiţi şi: Suceava: Numai doi dintre poliţiştii din lotul Siret au fost eliberaţi (UPDATE)

Suceava: Rădăuţean prins cu ţigări de contrabandă în valoare de 26.000 lei

Suceava: Bunuri în valoare de 1,6 milioane lei confiscate de poliţiştii de frontieră

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi