Suceava: Poliţiştii au urmărit un şofer beat,fugit de la locul accidentului, peste un câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest (foto arhivă)

La aparatul etilotest a ieşit o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au urmărit în cursul zilei de ieri un şofer beat, în timp ce fugea de la locul accidentului. Secvenţele ca în filme s-au încheiat după ce oamenii legii l-au prins pe un câmp de lângă DN 17.

Dragomir Ţ. de 52 de ani din Suceava a intrat într-un şanţ din cauza vitezei.

"La ieşire din municipiul Suceava, către comuna Stroieşti, conducătorul auto, din cauza  neadaptării  vitezei la condiţiile de drum,respectiv carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.Întrucât acesta prezenta simptome ale consumului de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", a declarat Gabrie Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie.

Şoferul buclucaş s-a ales cu dosar penal


Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”