SUCEAVA Mama-cuţitară rămâne după gratii, deşi familia o vrea acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nela Maricica Manolache, însoţită de un poliţist spre arest

Nela Maricica Manolache, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Cornu Luncii, judeţul Suceava, care i-a înfipt cuţitul în burtă propriului fiu, deoarece i-a cerut de mâncare, a depus cerere de eliberare sub control judiciar.

Judecătoria Fălticeni i-a respins cererea, iar Tribunalul Suceava a respins ieri şi recursul înaintat de mama cuţitară la hotărârea instanţei. Femeia şi-a pierdut minţile în vară din cauza băuturii şi şi-a înjunghiat băiatul de 12 ani.

Familia, dispusă s-o ierte

Minorul a ajuns atunci la Spitalul Judeţean de Urgenţă unde a fost stabilizat. Din fericire, copilul n-a fost grav rănit, plaga fiind de aproximativ un centimetru, nepunându-i viaţa în pericol. „Copilul este acum bine, acasă, împreună cu tatăl, bunica şi ceilalţi doi fraţi mai mici. Şi-a revenit total şi merge la şcoală. Eu am vorbit cu toţi şi mi-au spus că îşi doresc ca mama lor să se întoarcă acasă“, a spus Tatiana Davidel, asistentul social din comuna Cornu Luncii. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava nu a instituit nicio măsură specială de protecţie, deoarece nici tatăl, nici minorul nu au dorit acest lucru.