Suceava: Două incendii azi dimineaţă în Vicov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul a avut loc în Vicovu de Sus la ora 6.00, în timp ce al doilea s-a petrecut la două ore mai târziu în Vicovu de Jos. Ambele s-au produs din cauza unui cablu defect.

Pompierii de la Garda de intervenţie Vicovu de Sus au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o casă particulară din comuna Vicovu de Sus, la ora 6.00, iar două ore mai târziu aceştia au fost nevoiţi să intervină la o altă locuinţă din Vicovu de Jos.

La sosirea pompierilor la prima locuinţă ardea acoperişul casei pe o suprafaţă de 8 mp şi peretele exterior pe o suprafaţă de 6 mp, cu pericol de extindere la întreaga locuinţă, însă pompierii au reuşit în aproape o oră să salveze casa şi anexele gospodăreşti.

Suceava: Incendiu la trei magazii de lemne

La cea de-a doua locuinţă, la sosirea echipajelor ardea adăpostul de animale şi şura pe o suprafaţă de 80 mp existând pericolul de extindere la întreaga gospodărie, însă pompierii au stins focul la timp.

Suceava: Incendiu la o gospodărie din localitatea Ciprian Porumbescu

„Din primele cercetări a rezultat că ambele incendii au avut drept cauză efectul termic al curentului electric generat de un cablu defect”, a explicat Lt.Col. Cristian Hociung, din cadrul ISU Suceava.

Din fericire, în niciunul dintre cele două incendii nu au existat victime omeneşti.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie