Suceava: Dosare penale pentru doi tineri care au furat o drujbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii au fost identificaţi de o patrulă de ordine publică. Foto arhivă

Stejar V., de 19 ani, şi V. V., de 15 ani, ambii din Câmpulung Moldovenesc, s-au ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Azi noapte, puţin înainte de ora 01.00, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de Valentin L., de 19 ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în beciul locuinţei sale. Hoţii au sustras din interior o drujbă. 

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat faptul că autorii au pătruns în curtea imobilului pe o poartă neasigurată, de acolo, pe o uşă din lemn, de asemenea neasigurată, unul dintre aceştia, a pătruns în beciul casei, iar din interior a sustras o drujbă, în valoare de 1.200 lei”, a specificat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Citeşte şi: Suceava: A rămas fără portofel şi telefonul mobil din cauza a cinci minute de neatenţie

În timp ce suspecţii se îndreptau spre domiciliu au fost identificaţi de o patrulă de ordine publică. Stejar V., de 19 ani, şi V. V., de 15 ani, ambii din Câmpulung Moldovenesc, s-au ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Citeşte şi: Suceava: Minor arestat după ce a furat bunuri şi bani dintr-un cabinet medical şi un salon de cosmetică

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”