Suceava: Doi falşi comisari de la Protecţia Consumatorilor cer şpagă comercianţilor de îmbrăcăminte second hand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei astfel de agenţi economici au fost „vizitaţi” ieri de falşii comisari, care au făcut presiuni asupra lor, ameninţându-i cu amenzi foarte mari dacă “nu cad la înțelegere”.

Comercianţii de îmbrăcăminte second hand au fost luaţi în vizor de escroci. În cursul zilei de ieri, doi bărbaţi care se dădeau drept comisari ai Protecţiei Consumatorilor au efectuat „controale” în câteva magazine second hand din Suceava, solicitând comercianţilor şpăgi ca să scape de eventuale amenzi.

Trei operatori economici, toți comercianți de îmbrăcăminte second hand, ne-au sesizat că, ieri, doi bărbați s-au prezentat în control, spunând că sunt de la forul nostru tutelar, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Au prezentat o legitimație sub numele Valeriu Grobilă și au făcut presiuni asupra comercianților, ameninţându-i cu amenzi foarte mari în situația în care <nu cad la înțelegere>”, a declarat Elena Oanea, şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. În momentul în care vânzătorul le solicita falşilor comisari să completeze Registrul Unic de Control, acestia plecau grăbiți.

Cei doi bărbaţi au vârsta cuprinsă între 28-30 ani. Unul este blond, tuns scurt, iar al doilea este chel (ras în cap). Aceştia erau îmbrăcați în haine bleumarin, cu costume, cămașă albă și cravată.

Din păcate, niciunul dintre agenții economici nu a anunţat organele abilitate în timp util. Atragem atenția operatorilor economici ca, atunci când se întâlnesc cu astfel de situații, să anunțe IMEDIAT Poliția”, a conchis Elena Oanea.

Comisarii atrag atenţia tuturor agenţilor economici că persoanele abilitate să efectueze controale, respectiv comisarii pentru protecția consumatorilor, nu aplică amenzi care să le fie achitate în numerar. Acestea se achită la Trezoreria pe raza căreia se află sediul social al operatorului economic.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă