Suceava: Copilul martor la moartea mamei sale, în grija mătuşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul zilei de azi minorul se va întoarce la Centrul Şcolar Suceava, unde este elev.

Ieri a avut loc înmormântarea femeii de 43 de ani din Hănţeşti omorâtă în bătaie în noaptea dintre ani de către concubinul său, Dumitru Bichiu, de 43 de ani, din Zvoriştea. Fiul Lilioarei Huţanu în vârstă de şapte ani a fost martor la bătaia cruntă care i-a adus moartea, iar băiatul de 20 de ani a fost cel care a descoperit-o fără suflare, când s-a întors acasă de la petrecerea de Revelion.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Hânţeşti, în cursul zilei de azi minorul se va întoarce la Centrul Şcolar Suceava, unde este elev. În cel mai scurt timp, sora Lilioarei, care este din localitatea Dolhasca, va depune la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava toate actele necesare obţinerii custodiei nepotului. Copilul va primi consiliere psihologică pentru a-şi reveni după tragedia la care a fost martor.

Dumitru Bichiu, cel care a bătut-o cu ranga pe concubina sa până ce aceasta şi-a dat ultima suflare, se află în arestul Poliţiei pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunii de omor. Potrivit medicilor legişti, femeia a murit în urma unui "stop respirator prin pneumotorax traumatic produs în cadrul unui traumatism craniofacial, toracic, abdominal şi membre".

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Ciorba Candrenarilor, rețetă păstrată de părintele Artemie, de la Schitul Sfântul Ilie. Care sunt ingredientele secrete
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris