Suceava: Accident cu doi morţi la Dărmăneşti (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentele s-au petrecut la Gura Humorului şi la Rădăşeni. Foto arhivă.

Şoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins de poliţişti în Suceava.

Update ora 20.10 "Şoferul este cetăţean de origine turcă şi a fost prins pe raza municipiului Suceava. Cercetările continuă pentru a vedea în ce condiţii s-a petrecut accidentul", ne-a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Din informaţiile pe care le avem, cele două persoane decedate erau mamă şi fiu. Aceştia au fost spulberaţi de pe marginea drumului de tirul condus de şoferul turc.

Tragedia s-a petrecut în această seară, în jurul orei 19.00, pe raza localităţii Dărmăneşti, în urma căreia două persoane şi-au pierdut viaţa.

După ce a provocat accidentul, şoferul a fugit de la faţa locului fiind prins de poliţişti în judeţ, în urma filtrelor realizate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”