Secretele ultimului partizan anticomunist din Munţii Bucovinei: „Câinele m-a prins şi m-a izbit la pământ. M-am întors şi am tras“
0Gavril Vatamaniuc a luptat împotriva regimului comunism. El a stat ascuns în munţi timp de şase ani, când a fost capturat de securişti, după ce a fost trădat de un localnic din Suceviţa. A fost închis în penitenciarele comuniste timp de nouă ani, fiind eliberat în 1964. Gavril Vatamaniuc a murit la vârsta de 87 de ani, fiind considerat ultimul partizan din Munţii Bucovinei.
Gavril Vatamaniuc a fost unul dintre puţinii partizan ce au supravieţuit regimului comunist. Eroul bucovinean al rezistenţei anticomuniste din Obcinile Bucovinei s-a născut pe 25 noiembrie 1924, la Suceviţa, fiind cel de-al zecelea copil al soţilor Vasile şi Elisabeta Vatamaniuc.
La vârsta de doar 19 ani, a ajuns pe front, luptând aproape de un an în Crimeea. Gavril Vatamaniuc a părăsit armata după ce românii au întors armele împotriva germanilor şi s-au aliat cu sovieticii. Pentru că era căutat de poliţia politică pentru a fi arestat, tânărul Vatamaniuc a fugit în munţi pentru a se alătura grupării de partizani Săvuleţ/Ghivnici.
În vara anului 1950, lui Vatamaniuc i s-a alăturat fraţii Gheorghe şi Ion Chiraş, ambii din Suceviţa, care au adus cu ei arme, aceştia formând un grup ce lupta împotriva comunismului. Pădurarii din zona Suceviţa, chiar dacă au fost momiţi de Securitate să devină informatori, nu au dorit să contribuie la prinderea celor trei, ci chiar i-au ajutat, oferindu-le de mâncare.
În anul 1954, grupului Gavril Vatamaniuc s-a alăturat cunoscutul partizan Vasile Motrescu. La începutul anului 1955, securiştii au reuşit să descopere locul în care stăteau ascunşi membrii grupului, după ce Neculai Bojinhoschi, paznic de vânătoare din Suceviţa, a dat în vileag ascunzătoarea partizanilor anticomunişti. Astfel, în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 1955, soldaţii au încercuit zona Bâtca Corbului şi au atacat bordeiul grupului de partizani Gavril Vatamaniuc.
În ascunzătoare se aflau doar Vasile Motrescu şi Gavril Vatamaniuc, cei doi reuşind să scape după ce primul i-a împuşcat pe soldaţii Gheorghe Dumitrache şi Ion Popescu, în timp ce Vatamaniuc l-a împuşcat pe soldatul Mihai Vălimăreanu şi pe câinele său, Afumatu.
Pe 18 iulie 1955, securiştii au descoperit ascunzătoarea fraţilor Chiraş. În urma luptei date la Ursoaia Mare, cei doi fraţi sunt împuşcaţi mortal. Gazda celor doi, Vasile Marciuc, a fost şi el prins pe 17 octombrie 1955, iar în urma torturii căreia a fost supus a dezvăluit ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc. În aceste condiţii, pe 18 octombrie 1955, Vatamaniuc a fost capturat în satul Voievodeasa, din comuna suceveană Suceviţa.
Partizanul Vasile Motrescu a fost şi el prins pe 13 ianuarie 1958, iar după doar jumătate de an, Motrescu a fost executat pe 29 iulie 1958 în Penitenciarul Botoşani.
”În dimineaţa zilei de 18 ianuarie 1955, după ce am mâncat badea Vasile (n.r. – Vasile Motrescu) a ieşit afară. După nici cinci minute intrat val vârtej în bordei şi a spus:<<Gavriluţă, de la deal se aud mişcări>>. Ascult şi eu şi el, auzind discrete fluierături, dându-ne seama că are Securitatea. Am intrat în bordei, am luat haina pe mine, am luat automatul şi o puşcă – o carabină Styer, rucsacul pe spate şi am ieşit afară. Motrescu a luat-o un pic mai la vale, eu am luat-o drept la stânga. Am vrut să trecem drept printre ei, dar ne-am gândit că e riscant. Noi aveam planuri pentru orice situaţie.
Nu am ştiut totuşi că suntem încercuiţi. Am crezut că e potera, ca de obicei. Când am ieşit eu din pârâu şi am luat-o pe costişă, am întors capul şi am văzut, peste bordei, pe făget, un securist, care s-a oprit şi privea spre bordei. La vale, în dreapta mea, au fost trase două focuri de puşcă. Ei nu avea puşcă, doar automate, puşcă avea doar Motrescu. După câteva momente aproape de mine au ajuns trei soldaţi, unul dintre ei avea un câine de urmă pe nume Afumatu. Câinele a sărit drumuşorul şi la mine. Eu o dată m-am uitat la Afumatu, un câine maro cu botul negru. Eu cu ochii pe Vălimăreanu, el vede câinele şi mă vede şi pe mine.
Când Vălimăreanu m-a văzut, a dat cureaua de pe umăr jos şi avea automatul subsuoară. A ridicat automatul, iar în acel moment eu am şi tras, iar într-o fracţiune de secundă a şi căzut. Ceilalţi doi soldaţi s-au aruncat la pământ, iar eu când m-am ridicat să plec, câinele m-a prins de picior şi m-a izbit la pământ. M-am întors pe o coastă şi am tras în câine, acesta a căzut, iar eu m-am ridicat şi am plecat. Cele două focuri de puşcă trase anterior au fost trase în doi militari, pe care i-a împuşcat Motrescu. Aşa că evenimentele de la Bâtca Corbului, de la data de 18 ianuarie 1955, s-au terminat cu moartea a trei securişti şi un câine, dar noi am pierdut bordeiul cu alimente”, a povestit Gavril Vatamaniuc într-un interviu acordat lui Constantin Hrehor, publicat în volumul ”Muntele Mărturisitor”, cum s-a derulat lupta de la Bâtca Corbului.
După arestarea din 18 octombrie 1955, Gavril Vatamaniuc a fost judecat pe 30 iulie 1956 şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. A fost eliberat în 1964, stabilindu-se la bătrâneţe la Frasin. Gavril Vatamaniuc s-a stins din viaţă pe 29 februarie 2012, la vârsta de 87 de ani.
Alte ştiri pe această temă:
Suceava: Haiducii-martiri din codrii Bucovinei