Prima autobiografie din literatura română. Cum şi-a descris boierul Teodor Vârnav viaţa trăită la începtul anilor 1800
0„Istoria vieţii mele“, de Teodor Vârnav, un boier din Moldova, a fost scrisă în 1845 şi este considerată prima operă autobiografică din literatura română. Teodor Vârnav s-a născut la 1 martie 1801 la Floreşti, în judeţul Galaţi. Amintirile sale, rămase într-un manuscris, au fost publicate de cărturarul Artur Gorovei.
Teodor Vârnav s-a născut la data de 1 martie 1801 la Floreşti în judeţul Galaţi, fiind fiul lui Costache Vârnav şi al Mărioarei Vârnav, urmaşii unor cunoscuţi boieri moldoveni. Copilăria a trăit-o lângă părinţi, însă când situaţia materială a familiei a ajuns într-o anumită cumpănă, tânărul Teodor a fost trimis la Lămăşeni, în judeţul Suceava, la tatăl mamei sale, iar de aici a ajuns la Bucureşti, la un cumnat de-al Mărioarei Vârnav.
În Muntenia, a învăţat carte de la un dascăl grec, iar ulterior a început să lucreze cu un negustor lipscan. În scurt timp, Teodor Vârnav a luat decizia de a se muta la Hotin, unde este angajat la judecătorie ca „scriitor în limba moldovenească”. După trei ani, acesta demisionează şi devine moşier pe mai multe terenuri din Hotin şi Iaşi. În anul 1828, Vârnav se căsătoreşte cu Zoe, fiica paharnicului Mihalache Ghiţescu, cu care a avut cinci copii.
Boierul Teodor Vârnav a decedat în anul 1868, lăsând în urma sa un manuscris, făcut public de cărturarul Artur Gorovei. Cartea „Istoria vieţii mele”, ce cuprinde memoriile lui Vârnav, este considerată prima operă autobiografică din literatura română. În această carte, apărută în anul 1908, boierul îşi povesteşte viaţa trăită până în anul 1845.
„Vara, tatăl meu şedea toată ziua în cerdac cu ciubucul, iar iarna în casă, în pat, lîngă fereastră, pe care ori şi cît de ger de ar fi fost afară, trebuia negreşit să o deschiză, ca să-şi vadă livada de lîngă casă, şi pe lîngă aceea, să iasă fumul de tutun din luleaua lui, care niciodată nu se mai stingea.Întreaga responsabilitate a casei pică pe umerii mamei: Iar maică-mea purta de grije atît pentru lucrarea puţinului pămînt ce aveam, cît şi pentru gospodăria casii”, aşa descria boierul Teodor Vârnav activitatea părinţilor săi.
Unul dintre cele mai interesante momente cuprinse în cartea „Istoria vieţii mele” este cel al adolescentului Teodor, care a întâlnit pentru prima dată iubirea. Acesta a fost iniţiat de către dascălul său grec în arta amorului.
„Acea femeie, pe lîngă multele taine fireşti, neştiute mie pînă atunci, ce mi-au descoperit cu practică cuviincioasă, m-au învăţat încă a deschide, cu un fier, comoda în care ţinea dascălul banii de cheltuială şi a scoate de acolo copeici, de a-i da ei să cumpere, pentru dînsa şi pentru mine, fructuri din tîrg“, povestea Teodor Vârnav.
Poveştile din perioada de adult nu sunt la fel de picante, ci mai mult pline de regret. Lui Teodor Vârnav, un adult harnic şi conştiincios, i-a fost mereu ciudă că nu a învăţat carte atunci când a fost copil, episod ce îl va urmări toată viaţa.
„În toată vremea am mare părere de rău că nu am avut norocirea a putea fi luminat cu învăţătură, rămîind pînă la această vîrstă în întunericul cunoştinţei literaturii, şi blăstem totdeauna copilăreasca mea lăcomie”, arăta boierul Vârnav într-un moment plin de regret.
„Istoria vieţii mele”, scrisă de Teodor Vârnav, este considerată prima autobiografie din literatura română şi una dintre puţinele mărturii ale secolului XIX ce au ajuns să ne fie cunoscute, în ziua de astăzi.
„Istoria vieţii lui Teodor Vârnav umple un gol în literatura noastră, şi lucrarea aceasta are o valoare nepreţuită. Stilul lui Vârnav este o icoană vie a gîndirei şi a graiului unui moldovan cuminte de pe vremuri. Cînd vorbeşte despre lucruri vesele, rîzi cu poftă, şi te înduioşezi cînd istoriseşte suferinţele pe care el însuşi le-a îndurat.Cărticica aceasta este o lucrare de seamă, din toate punctele de vedere, şi autorul ei trebuie să fie pus în rîndul fruntaşilor scriitorilor noştri de la începutul veacului al XIX-lea”, a arătat cărturarul Artur Gorovei.
„Teodor Vârnav, dintre toţi memorialiştii noştri, n-a fost numai primul în dată, dar şi întîiul şi unicul care şi-a mărturisit fără ruşine, dar şi fără cinism, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici şi mari, din copilărie şi adolescenţă, iar de la această vîrsta tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare şi consecinţele lor, sanitare şi penale, neplăcute. Din acest punct de vedere Teodor Vârnav îmi aminteşte, mutatis mutandis, de marele memorialist englez Samuel Pepys”, a spus şi criticul Şerban Cioculescu.
Alte ştiri pe această temă:
Mărturiile şocante ale şefului spionilor sovietici despre Eduard Şevardnadze
AVANPREMIERĂ VIDEO Autobiografia cântăreţei Patti Smith: „Pe când eram doar nişte puşti“