PORTRET/Ghiţă Crăciun: „Simt şi acum frigul din Siberia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bădia Ghiţa, alături de „baba lui“, Lenţica, cu care este însurat de 68 de ani. Împreună au şapte copii

Are 90 de ani şi este printre ultimii veterani de război care mai poate povesti despre prizonierat. Camarazii lui au murit la scurt timp după ce s-au întors acasă.

Cel de-al Doilea Război Mondial l-a lăsat fără prieteni şi tovarăşi de armă, l-a pedepsit să stea departe de părinţi şi fraţi, aproape la condamnat la moarte.A muncit patru ani la minele de cărbune din lagărul de concentrare din Siberia. Până să ajungă pe mâna ruşilor însă a lucrat ca transmisionist în prima linie pe front.

 
„Stăteam prin poduri şi urmăream fiecare mişcare a inamicului. Era periculos pentru mine, puteau să mă găsească imediat. Am fost şi rănit de câteva ori, da’ am scăpat cu viaţă. Când am auzit că trupele ruseşti au spart frontul la Iaşi, am fugit spre Brodina, să-mi văd părinţii pentru ultima dată“, povesteşte bătrânul.


Nu a apucat să ajungă deoarece a fost prins pe drum. Împreună cu alţi prizonieri au fost duşi pe jos în Republica Moldova, de unde au fost suiţi în trenuri. „Când să urcăm în tren, trăgeau în noi. Cine reuşea să urce, urca. Cine nu, rămânea pe peron plin de sânge. Eram mii şi ne dădeau de mâncare peşte sărat. Ca să ne fie sete. Apă nu ne dădeau. Nu aveai cum să ieşi afară să-ţi faci nevoile, le făceai acolo“, îşi aminteşte cu durere bădia Ghiţă. Atunci a ştiut că războiul s-a întors împotriva tuturor şi că este posibil să nu iasă cu zile din lagăr.

Îşi săpau singuri groapa
Soldaţii îi îmbrânceau cu vârful puştilor, iar oamenii munceau până cădeau morţi de oboseală şi frig. Dacă ajungeau la pământ, erau bătuţi. Însă cei mai mulţi au murit în minele de cărbune, iar bădia Ghiţă îşi aminteşte de acel loc ca de fundul iadului. Li se aprindeau plămânii şi mureau, iar soldaţii îi îngropau în pământul bocnă.


Îşi aminteşte că acolo nimeni nu-şi plângea morţii, moartea era ca la ea acasă. În gropile făcute de ei în pământul îngheţat mulţi rămâneau pe veci cu hârleţul în mână. Bătrânul povesteşte cum a doua zi găseau mormintele descoperite. Câinii din lagăr scurmau noaptea hămesiţi de foame.

Prizonierii ajungeau să se mănânce între ei
După ce s-a întors acasă s-a căsătorit şi şi-a încropit o gospodărie. Părinţii îi muriseră între timp, iar camarazii de război se stingeau fiecare pe la casele lor. „Luca, un consătean de-al meu, s-a întors după şase ani din Siberia, iar după un an de zile de libertate a murit. Mâncase numai coji de cartof fierte cu oase de animale. Unii se mâncau şi între ei, nu mai exista Dumnezeu. Acum nu mai ştiu pe nimeni care să fi fost în lagăr, s-au dus toţi“, mărturiseşte bădia Ghiţă.


A făcut şapte copii, patru băieţi şi trei fete, şi ştie că istoria nu mai poate să-l păcălească. I-a fost camarad de război în tranşee şi de suferinţă în mina de cărbune.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil