PORTRET Suceveanul Florin Colibaba: „Olăritul este viaţa mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezintă România de 21 de ani în Europa cu opera sa. Rădăuţeanul a deprins arta modelării lutului de la bunicul său Constantin Colibaba.

Nu există bucovinean care să nu fi auzit despre ceramica familiei Colibaba de la Rădăuţi, cum nu există turist care să ajungă în Rădăuţi şi să nu viziteze muzeul şi atelierul meşterului olar Florin Colibaba. Nu există zi în care să nu fie la atelierul său din interiorul Muzeului Etnografic din Rădăuţi. „Eu sunt în continuu aici, în afara perioadelor în care sunt plecat la expoziţii sau târguri. Atelierul este a doua mea casă. Sunt aici şi pe 1 ianuarie, şi în ziua de Paşte. Olăritul e viaţa mea şi nu o să mă las de olărit până la ultima suflare“, a spus artistul Florin Colibaba.


Culorile anotimpurilor se regăsesc în ceramică


Cei care ajung să îi calce pragul atelierului pot vedea pe viu cum prinde viaţă un vas din lut sub mâinile lui Florin Colibaba. Vizitatorii pot afla întregul „ritual“ al ceramicii tradiţionale de Kuty grafitată şi a ceramicii de Rădăuţi, până la ultimele detalii. „Diferenţa dintre cele două constă în culori. Ceramica de Kuty este pictată în alb, verde, galben şi maroniu, adică cele patru anotimpuri, în timp ce în ceramica de Rădăuţi fondul este verde şi este folosit maroul“, a mai spus artistul.


Păstrează canonul de la bunicul său


Era mic copil, prin clasa a IV-a, şi îi plăcea foarte mult hocheiul. Făcea parte din echipa rădăuţeană şi i se întrevedea un viitor promiţător în lumea sportului, dar nu a fost să fie. „Bunicul nu a vrut să mă mai lase la hochei şi m-a luat lângă el să învăţ olăritul. Cu siguranţă viaţa mea era alta dacă rămâneam să joc hochei“, a povestit cu o urmă de regret Florin Colibaba.


Acum, după 45 de ani de muncă în atelier, nu îşi doreşte decât să păstreze promisiunea făcută bunicului de a duce mai departe tradiţia modelării lutului.
„El m-a învăţat toate secretele olăritului, însă cel mai important în acest meşteşug este talentul. Când a murit bunicul în braţele mele mi-a dat un canon «Să nu părăsesc tradiţia şi ceramica în vecii vecilor»“, a afirmat Florin Colibaba. Şi pentru ca ceramica de Colibaba să nu dispară, artistul şi-a „instruit“ pe fiul său, Cristian Alexandru (25 ani), în tainele meşteşugului.


„Este a şasea generaţie care va duce mai departe ceramica tradiţională, însă şi fiica mea împreună cu soţia lucrează alături de noi în atelier“, a explicat Florin Colibaba. Cei care ajung la atelierul său din Rădăuţi sau îl întâlnesc la târgurile din ţară pot achiziţiona obiecte de ceramică marca Florin Colibaba.
Preţurile sunt variabile, în funcţie de mărime şi complexitate, acestea pot costa între 5 lei şi ajung până la 150 lei.

întrebări şi răspunsuri
Cum reuşiţi să menţineţi tradiţia de atâtea generaţii?
E foarte greu să menţii tradiţia în ziua de azi. Din anii ’90 numărul turiştilor a început să scadă. Păcat că Rădăuţiul a rămas doar un oraş de tranzit şi nu mai este promovat aşa cum ar merita.
Cum a fost vara aceasta din punctul de vedere al numărului de turişti? 
Vara aceasta a fost călduroasă şi păguboasă. Un sezon care aproape nu a existat. Nu am avut nici măcar un grup de 30–40 de turişti cum erau în anii trecuţi. A fost foarte slab acest sezon.

ce-i place
Îi place foarte mult muzica retro. Este fan al formaţiei Phoenix. Îi mai plac sporturile de echipă precum fotbalul, handbalul, hocheiul, dar şi tenisul.

ce nu-i place
Lui Florin Colibaba nu îi plac minciuna şi umilinţa.

profil
născut.
6 aprilie 1956, la Rădăuţi.
studii. Şcoala Populară de Artă Suceava, secţia Ceramică.
familie. Este căsătorit şi are doi copii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort