Piroman din răzbunare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cantonul Silvic Bogdăneasa a fost incendiat în noaptea de sâmbătă spre duminică.   Foto: Sandrinio Neagu

Un individ care a provocat patru incendii în doar câteva zile a ajuns după gratii. Bărbatul acţiona din răzbunare, victimele sale fiind persoanele care-l reclamau la Poliţie pentru diferite fapte.

Un individ care a semănat teroare în rândul cetăţenilor din Gura Humorului a fost arestat preventivă aseară.

Vasile Mândrilă, zis „Gagarin”, de 37 de ani, îşi făcuse un obicei din a se răzbuna pe cei care îl reclamau la poliţie incendiindu-le diferite bunuri.

Ultima acţiune a piromanului răzbunător s-a înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când Mândrilă a incendiat Cantonul Silvic Bogdăneasa.

Vizat de incendiu era un tânăr de 20 de ani care locuieşte în acel canton şi care la începutul acestui an a cumpărat un cal de la piroman.

La scurt timp, calul a dispărut, iar noul proprietar l-a bănuit de furt chiar pe Vasile Mândrilă, aşa că l-a reclamat la poliţie.

De atât a avut nevoie Mândrilă, care a început să-l ameninţe pe cumpărător că îi va da foc cu tot cu cantonul în care locuieşte. Iar ameninţările s-au şi materializat prima dată în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, când a fost incendiată mai întâi o magazie de lemne a cantonului, iar apoi, câteva ore mai târziu, cu acelaşi mod de operare, a fost aruncat un cocteil molotov în sufrageria cantonului.

Ultima ispravă a lui Vasile Mândrilă s-a consemnat în week-end, când acesta a aruncat un cocteil molotov într-o cameră a Cantonului Silvic Bogdăneasa folosită ca bucătărie.

„Autorul e un băiat din Voroneţ care are un conflict cu băiatul de la canton de la nişte cai, nu ştiu exact care este problema între ei. A mai dat foc şi săptămâna trecută, la altcineva a spart o maşină, e dezastru ce face pe aici”, a declarat Stelian Oanea, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului.

Pompierii au reuşit să limiteze proporţiile dezastrului, iar poliţiştii l-au reţinut pe Vasile Mândrilă. A fost dus la arestare, iar magistraţii au emis mandat pentru o perioadă de 29 de zile.

Mai trebuie amintit că săptămâna trecută, în noaptea de miercuri spre joi,  o femeie în vârstă de 44 de ani, administrator al unei firme din Gura Humorului, a sunat la 112 şi a reclamat faptul că un individ i-a intrat în curtea casei şi i-a distrus maşina, un VW Passat.

Autorul este una şi aceeaşi persoană, respectiv Vasile Mîndrilă, care a dorit să se răzbune pe femeie pentru de o reclamaţie depusă la poliţie prin care piromanul era acuzat că a furat material lemnos.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”