Percheziţii la primele ore ale dimineţii în locuinţele unor contrabandişti din judeţul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La locuinţa lui Dori C. a fost descoperită cantitatea de 10.613 pachete ţigări de contrabandă, de diferite mărci, iar în cea a lui Cătălin I. a fost găsită suma de 10.500 lei, precum şi un telefon, bunuri pe care acesta a încercat să le arunce pe geam. Acesta din urmă a fost reţinut de poliţişti.

Ieri dimineaţă, începând cu ora 06.00, cadrele Poliţiei oraşului Siret au descins în baza mandatelor de percheziţie emise de către Judecătoria Rădăuţi la locuinţele lui Dori C., de 57 de ani, şi Cătălin I., de 26 de ani, din comuna Bălcăuţi, sat Negostina.

 „La locuinţa lui Dori C., în una dintre încăperi, a fost descoperită cantitatea de 10.613 pachete ţigări de contrabandă, de diferite mărci, de provenienţă Republica Ucraina şi duty-free, în valoare de aproximativ 90.000 lei, a cărei provenienţă nu a putut fi dovedită în condiţiile legii, fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.

Poliţiştii au stabilit ulterior că ţigările de contrabandă erau aduse periodic de către Cătălin I. la locuinţa lui Dori C., care mai apoi erau vândute de la domiciliu sau transportate şi comercializate pe raza altor localităţi.

De asemenea, la cea de-a doua percheziţie domiciliară, efectuată la locuinţa lui Cătălin I., din satul Negostina, a fost găsită suma de 10.500 lei, precum şi un telefon, bunuri pe care iniţial Cătălin I. a încercat să le arunce pe un geam al acestui imobil, fiind recuperate de către poliţişti şi ridicate în vederea cercetărilor“, precizează reprezentanţii Poliţiei Judeţene Suceava.
 
Cătălin I. a fost reţinut timp de 24 ore, pe bază de Ordonanţă de reţinere pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă“, urmând ca azi să fie prezentat Judecătoriei Rădăuţi cu propunerea de arestare preventivă.

Citiţi şi: De râsul lumii: Au spart o grădiniţă din judeţul Suceava şi au furat forfecuţe, cărţi şi CD-uri

Mărfuri de 3,4 milioane de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră suceveni

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie