Paştele, văzut de Ghiţă, de după gratii: „Inima deţinuţilor se înmoaie, iar cei care au din belşug împart şi cu cei care nu au“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ghiţă Ignat este un luptător sucevean care ispăşeşte patru ani de închisoare pentru falsificare de carduri bancare. El a explicat cum trăieşte un deţinut sărbătorile pascale, spunând că în această perioadă toţi cei aflaţi după gratii devin mai buni, cei ce au împart cu cei ce n-au, iar cei ce par a fi cu inimă de piatră se mai înmoaie.

„Fiecare deţinut îşi cumpără câte ceva bun acum de Paşte, ceva care să le amintească de vremea când erau acasă cu cei dragi. Bineînţeles, cumpără cei câţiva care sunt căutaţi şi au ceva bănuţi în contul personal, ceilalţi din păcate nu au cu ce îşi procura nici măcar strictul necesar”, a explicat Ghiţă Ignat.

Acesta a mai arătat că de sărbători, cei aflaţi după gratii devin mai buni, oferă din puţinul lor şi celor care nu au ce mânca, iar atmosfera din penitenciar nu este la fel de încordat că în restul anului.

„Ce-i drept, în perioada sărbătorilor, fie Crăciun, fie Paşte, până şi inima deţinuţilor se înmoaie, iar cei care au din belşug împart şi cu cei care nu au deloc. De regulă nu se întâmplă aşa, dar când este una dintre aceste sărbători care au legătură directă cu Mântuitorul Iisus Hristos inimile de piatră par să devină mai moi, iar unii deţinuţi care altădată nici nu voiau să audă de cei mai necăjiţi acum îşi deschid larg inima”, a spus luptătorul sucevean.

Ghiţă Ignat oferă un sfat oamenilor, spunând că nu este nevoie să ajungi într-o puşcărie pentru a alege să petreci frumos Sărbătorile Pascale, această sărbătoare nefiind doar pentru a bea mult alcool şi a mânca multă mâncare, până acolo că ambulanţele abia mai fac faţă în noaptea de Înviere.

Luptătorul MMA Ghiţă „Ursul Carpatin“ Ignat a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare

În vara anului 2015, Ghiţă Ignat a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, deţinere de echipamente software şi hardware în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, falsificare şi punere în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate, efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu instrumente de plată electronică, acces, fără drept, la un sistem informatic, transmitere neautorizată de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică, fapte pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Luptătorul sucevean a fost trimis în judecată pentru că în perioada iunie – septembrie 2010 a montat mai multe dispositive de tip skimming pe bancomate din Australia, reuşind astfel să copieze datele de pe carduri bancare. Datele respective erau inscripţionate de alţi complici pe carduri fabricate artisanal, care erau ulterior folosite pentru a retrage sume de bani din bancomate din Australia, Anglia şi Malaezia. Prin această metodă, gruparea a creată o pagubă totală de 165.000 de dolari australieni.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare Sergiu Nicolae Ceauşu şi Ovidiu Ionuţ Ţilea. Decizia Curţii de Apel Suceava este definivită, drept urmare cei trei vor trebuie să se prezinte la cea mai apropiată secţie de poliţie în vederea încarcerării lor în penitenciar.

Ghiţă Ignat a fost sportiv de performanţă, având mai multe titluri naţionale şi europene obţinute la judo, după care a părăsit cariera sportivă şi a devenit bodyguard la un club din Anglia. Ulterior, Ghiţă Ignat a devenit luptător de arte marţiale mixte, participând la gale din ţară şi străinătate.

În anul 2014, Ignat a devenit campion naţional şi vicecampion european la Sambo.

În decembrie 2012, autorităţile britanice au emis un mandat european de arestare pe numele Ursului Carpatin, acesta fiind suspectat că în 2008 ar fi săvârşit pe teritoriul acestui stat infracţiunile de răpire, sechestrare, şantaj şi vătămare corporală. Judecătorii Curţii de Apel au confirmat mandatul european de arestare dar Ghiţă Ignat va fi predat doar după soluţionarea definitivă a dosarului penal în care este cercetat în România.

Alte ştiri pe această temă:

Mesaj transmis din închisoare guvernanţilor: „V-aţi folosit de situaţia nenorociţilor de după gratii pentru a vă rezolva anumite probleme“

Luptătorul MMA Ghiţă „Ursul Carpatin“ Ignat a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Ghiţă "Ursul Carpatin" Ignat, trimis în judecată. Luptătorul de MMA, acuzat că a furat 165.000 de dolari de pe cardurile unor australieni

Luptătorul sucevean de MMA, Ghiţă „Ursul Carpatin” Ignat, arestat la solicitarea judecătorilor britanici

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG