Parohii şi mănăstiri din Suceava, subvenţionate ilegal cu fonduri UE. Fraudă uriaşă dirijată de şefii APIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delia Moldoveanu, directorul adjunct al APIA Suceva, condusă de mascaţi la audieri FOTO Dinu Zară

Procurorii DNA au făcut astăzi, 4 iunie, 13 percheziţii în Suceava, Dâmboviţa şi Bucureşti într-o anchetă care vizează acordarea ilegală de subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii agricole, în condiţiile în care acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice, în 2012 şi 2013 fiind aprobate peste 400 de dosare, susţin surse judiciare din anchetă.

Potrivit informaţiilor preliminare sunt vizaţi de anchetă şefi ai APIA din Bucureşti şi Suceava, medici veterinari, un preot, un avocat, fostul primar din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Şerban, un fost consilier local din acelaşi oraş - Ioan Piticari. 

Directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, a fost adusă la sediul instituţiei, pentru audieri, de către mascaţi.

Schema în care aceştia sunt suspectaţi că au intrat a presupus întocmirea şi aprobarea ilegală a unor dosare de subvenţii financiare pentru proprietăţi agricole fictive.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către funcţionari publici, cu funcţii de conducere în plan local şi oameni de afaceri. În cursul dimineţii de 04 iunie 2014, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti, judeţele Suceava şi Dâmboviţa, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice şi persoane juridice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei", se arată în comunicatul DNA.

 Anchetatorii arată că pentru obţinerea ilegală de subvenţii în domeniul zootehnic, medici veterinari din cadrul DSVSA Suceava, printre care şi Lucian Ciobanu, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, printre care Neculai Toma, au înfiinţat exploataţii fictive de creştere a animalelor pe numele unor fermieri, le-au înregistrat în registrul naţional al exploataţiilor şi în baza naţională de date ANSVSA în vederea obţinerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor ce se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, conform ordonanţei de urgenţă a Guvernului 125/2006, ordinul MADR 920/2013.

Sursele citate de Mediafax au precizat că din documentele anchetatorilor mai rezultă că pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, medicii veterinari suspectaţi în acest caz au modificat în baza naţională de date a ANSVSA - SNIIA data înfiinţării exploataţiilor sau a mişcărilor de animale, "în unele cazuri fiind utilizate exploataţii vituale".

Angajaţii APIA Suceava sunt suspectaţi că au acceptat ca cererile de acordare a subvenţiei să fie depuse şi semnate în locul fermierilor de doctorii veterinari, nu au solicitat ca la dosar să fie ataşate documentele prevăzute de normele APIA, nu au verificat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi nu au efectuat verificarea corectă a dosarelor conform obligaţiilor legale ce le revin, pentru a constata că titularii acestor exploataţii nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, fapt ce ar fi condus la neacceptarea cererilor şi neacordarea subvenţiilor solicitate.

Sursele citate au precizat că activitatea infracţională a medicilor veterinari concesionari a fost protejată de conducerea DSVSA Suceava, care nu a luat măsuri de verificare şi control a numeroaslor sesizări formulate şi depuse în 2013 la această instituţie. În astfel de împrejurări au fost depuse 239 de cereri de subvenţii în domeniul zootehnic.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Percheziţii la şefii APIA, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Directorul APIA a fost ridicat de DNA. Cum funcţiona reţeaua de la Suceava

DNA: Percheziţii în Dâmboviţa, legate de acordarea ilegală de fonduri europene unor parohii şi mănăstiri de către APIA

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online