O fată de 16 ani a avortat în parcarea Spitalului Judeţean Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora a avortat spontan în parcarea Spitalului Judeţean de Urgenţe Suceava. FOTO: Arhiva Adevărul

O minoră de 16 ani a avortat, joi dimineaţă, într-o parcare a Spitalului Judeţean Suceava. Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava au deschis o anchetă după ce o minoră de 16 ani din comuna Şcheia a avortat spontan în parcarea Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Minora a avortat la scurt timp după ce a fost adusă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, poliţiştii demarând ancheta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Fata era însărcinată în luna a cincea, iar în cursul acestei dimineţi a chemat salvarea pentru a fi dusă la spital deoarece acuza dureri în zona abdomenului.

La un moment dat, după ce a ajuns la „Urgenţele” Spitalului Judeţean, minora le-a spus cadrelor medicale că trebuie să meargă la toaletă, însă a ieşit în parcarea de lângă spital.

Ea a povestit că acolo, în timp ce îşi făcea nevoile fiziologice în spatele unei maşini, la un moment dat a avortat spontan iar apoi a reintrat în spital unde le-a spus doctorilor ce s-a întâmplat.

"Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, în imediata apropiere a parcării din spatele UPU Suceava, pe spaţiul verde a fost identificat avortonul şi resturile placentei rezultate în urma naşterii. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă", a precizat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Minora le-a mărturisit poliţiştilor că a rămas însărcinată cu un tânăr de 19 ani din oraşul Salcea.

Alte ştiri din Suceava:

Comisar de poliţie, acuzat că l-a terorizat în stil mafiot pe patronul unui bar: „Într-o lună te închid. Îţi promit eu!”

Un restaurant îşi îmbie clienţii cu colivă în meniul de deserturi

O superbă fotografie cu bujorii din Munţii Rodnei, publicată de National Geographic

Judecătoarea care s-a vândut pentru un sejur la Mamaia, sub control judiciar

Un preot şi un poliţist de frontieră, şefii contrabandiştilor din Vama Siret. Traficante de ţigări, protejate în schimbul unor partide de sex

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online